Poluarea electromagnetică, o formă de ecocid? Considerații asupra necesității consacrării unei noi crime împotriva umanității

Print Friendly
1,770 citiri

poza 2Într-un studiu recent, dr. Barrie Trower (The Cooking of Humanity, 2015), specialist în armele cu microunde, atrăgea atenția că „extinderea necontrolată a sistemelor de telefonie mobilă este cel mai grav genocid pe care această planetă l-a cunoscut vreodată”. La rândul său, încă din anul 2000, dr. R. Becker, dublu nominalizat la Premiul Nobel pentru medicină, susținea că „Principalul factor de poluare a mediului este proliferarea câmpurilor electromagnetice cu impact mult mai mare la scară planetară decât încălzirea globală sau poluarea chimică”.

Parcă spre a confirma o asemenea sentință, potrivit unei evaluări publicate de Centrul Internațional de Cercetări asupra Cancerului (CICC) al OMS la 11 aprilie 2017 în The Lancet Oncology, în ultimii 20 de ani, cazurile de cancer la copii (vârsta 0–15 ani) au crescut cu 13%, situația fiind explicată (fără a se putea face o departajare) deopotrivă printr-o mai bună depistare și, respectiv, prin influența factorilor poluanți prezenți în mediu. În anii 2000, cancerele cele mai frecvente la această grupă de vârstă au devenit leucemiile (o treime din total), urmate de tumorile sistemului nervos central (20% din cazuri) și limfoamele (afecțiuni canceroase ale sistemului limfatic, cu 12% din cazuri). Fără a ne permite concluzii tranșante, nu ne putem opri de la a remarca unele coincidențe și a formula o serie de întrebări. Care este cea mai consistentă și mai virulentă formă de poluare a mediului manifestată în ultimele decenii? Evident, cea electromagnetică, dacă avem în vedere numai faptul, de exemplu, că din anul 2000 și până în 2011 creșterea medie în zonele urbane a radiației electromagnetice artificiale în banda de frecvență 900 MHz-2,5 GHz a fost de la 30 microwați la 8650 microwați! Care dintre factorii de mediu favorizează producerea mai ales a leucemiilor și cancerelor cerebrale? Desigur, influența CEM! În fine, care este cea mai ignorată formă de poluare, decretată deja de OMS, ca posibil cancerigenă (clasificarea 2B) încă din 2004 și față de care, deși sunt obligatorii, se aplică cele mai reduse măsuri preventive și de precauție? Fără îndoială, în privința riscurilor generate, expunerea la undele electromagnetice! În plus, sub impactul acțiunii consecvente și masive de negare a adevărului și cultivării îndoielii asupra rezultatelor cercetărilor întreprinse publicul general și lucrătorii, evident afectați, nu acordă atenția cuvenită protecției personale.

Într-adevăr, atmosfera Pământului a devenit, treptat, aproape una electromagnetică, constituită dintr-un ansamblu dezordonat de unde, provenite dintr-o mulțime de sisteme de comunicare. „Electrosmogul”, sau ceața electromagnetică, reprezintă astăzi o permanență care apasă asupra marilor orașe, o poluare gravă care, spre deosebire de cea tradițională, e una invizibilă, inodoră și incoloră, nu este perceptibilă de simțurile omului și conștientizată ca atare și necesită, pentru a i se marca existenţa și cuantifica consistența, măsurători efectuate cu aparatură specială.

Principala explicație a periculozității undelor electromagnetice artificiale (GSM, Wi-Fi) pornește de la faptul că sunt total diferite de undele naturale (provenite de la soare, din spațiul cosmic, pământ ș.a.), în sensul că acestea din urmă se transmit în mod continuu, iar primele, pulsat. Acest specific în propagare al undelor electromagnetice le face să interfereze cu organismele vii, întrucât corpul uman, ca orice structură vie, este străbătut de emisii electromagnetice, care determină orice schimb de substanțe biochimice. Ființele vii prezintă, conform frecvenței la care sunt supuse, o hipersensibilitate deosebită, legată de structura și funcționarea lor biologică. Omul este un sistem biologic electromagnetic, deopotrivă receptor și emițător de unde electromagnetice; fiecare celulă vibrează și emite la rândul său. Creierul este și el un emițător electromagnetic sofisticat, a cărui activitate se măsoară cu electroencefalograful. Pe calea interacțiunilor cu procesele noastre electrice și biochimice, câmpurile electromagnetice (CEM) interferează cu acestea, uneori în bine, dar, de cele mai multe ori, mai ales în rău pentru sănătatea omului expus. Variabile în timp și în spațiu, CEM interacționează cu corpul uman, generând asupra acestuia fenomene ale căror natură și intensitate depind de frecvența în cauză. Din această perspectivă, undele electromagnetice emise de telefonia mobilă, din cauza structurii fizice a emisiilor sunt toxice pentru corpul uman dintr-un triplu punct de vedere: a) din cauza hiperfrecvențelor ori a microundelor; b) ca urmare a acțiunii frecvențelor de recurență de foarte joasă frecvență ELF (Extremely Low Frequency); c) întrucât structura fizică e pulsată, emisia nu e continuă, ci produsă în foarte scurte episoade sacadate. Aceasta explică faptul de ce undele pulsate de tip GSM sau radar sunt mult mai nocive decât cele de hiperfrecvență nepulsate, precum cele radio și cele tv.

Amploarea fenomenului este relevată, de pildă, de existența în funcțiune în întreaga lume a circa 6 miliarde de telefoane mobile, adică aproape câte unul pentru fiecare locuitor al Terrei, pentru comunicațiile fără fir creându-se o rețea de transmisie-recepție care, precum o pânză de păianjen, acoperă întreaga Terra!

Pământul a devenit astfel o planetă captivă, la propriu și la figurat, noilor tehnologii de comunicare și a efectelor acestora!

În ciuda dificultăților de ordin științific, insuficienței resurselor acordate investigației independente și pluraliste a problemei și acțiunii masive și constante de dezinformare și denigrare a subiectului de către puternicele centre interesate, există astăzi deja câteva elemente acuzatoare indiscutabile: recunoașterea de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a efectului posibil cancerigen al câmpurilor electromagnetice, atât a celor de joasă, cât și a celor de înaltă frecvență (grupa 2B), stabilirea rolului cauzal al CEM de joasă și extrem de joasă frecvență în survenirea bolii Alzheimer și a altor neuropatii, atât în context profesional, cât și în afara lui; existența electrohipersensibilității, pe cale de recunoaștere internațională, în plan științific, ca entitate clinico-biologică, și în legislația dintr-o serie de țări, ca boală profesională; hipofecunditatea favorizată de expunerea îndelungată la asemenea câmpuri. Evaluările efectuate relevă un impact generalizat, la nivelul întregii planete, asupra tuturor formelor de viață în frunte cu omul, de o gravitate majoră, prin patologiile implicate, deteriorarea capacității speciei umane de a se reproduce și a genomului, precum și prin degradarea ireversibilă a condițiilor de existenţă ale generațiilor prezente și viitoare.

Fără îndoială, asemenea constatări pot apărea mai ales drept argumente științifice și susțineri etico-civice; pentru a le transforma în preocupări instituționale oficiale, jurisprudență concretă și realități socio-juridice este nevoie ca aplicațiile tehnologiilor fără fir, în frunte cu telefonia mobilă, să facă obiectul unor reglementări juridice speciale și adecvate, cât mai complete.

Și aceasta cu atât mai mult cu cât tehnologiile aferente câmpurilor electromagnetice evoluează foarte rapid, mai înainte chiar ca efectele asupra sănătății și mediului să fi putut fi suficient investigate, înregistrate și probate de știință, ceea ce ridică numeroase probleme pentru intervenția dreptului și oferirea soluțiilor juridice adecvate. Totodată, în absența unor preocupări susținute și investiții relevante nu se poate realiza o monitorizare obiectivă a expunerii, pe termen suficient de lung, astfel că argumentul „efecte nedovedite” nu poate fi primit ca unul serios și convingător.

Sănătatea și mediul sunt bunuri comune, care rămân prea adesea o preocupare secundară a puterilor publice; totodată, să nu uităm rolul grupurilor de lobby care apără interese contradictorii, creează confuzii în mass-media și la nivelul factorilor oficiali de decizie. În plus, ele sunt, în mare parte, responsabile de pierderea independenței experților; acest fenomen cangrenează și discreditează acțiunea oficială de încadrare juridico-instituțională, abătând-o de la misiunea sa definitorie de apărare consecventă și deplină a interesului public. Din acest punct de vedere, societății civile îi incumbă marea responsabilitate de a institui o contraputere și a-și asuma rolul activ de a denunța, cu argumente științifice, efectele negative ale CEM și a determina autoritățile publice să inițieze și promoveze, fără întârziere, măsuri de gestionare rațională și precaută a problematicii aferente.

După publicarea a peste 3000 de studii științifice (în publicații recunoscute) care demonstrează nocivitatea CEM, negarea realității acesteia este superfluă, iar menținerea pragurilor reglementare perimate caracterizează astăzi o carență a administrației și implică responsabilitatea statului, a autorităților publice în general.

Și aceasta cu atât mai mult cu cât expunerea la câmpuri electromagnetice generate de liniile de înaltă tensiune și alte lucrări electrice, pe de o parte, de antenele GSM și de Wi-Fi în locurile publice, pe de alta, este suportată de o populație căreia societatea contemporană nu-i oferă o altă alegere, o altă opțiune.

Totodată, documente internaționale adoptate în materie, precum Rezoluția nr. 1815/2011 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind pericolul potențial al câmpurilor electromagnetice și efectul lor asupra mediului tind să înscrie dreptul la protecția împotriva CEM în rândul drepturilor fundamentale, în sensul că acesta nu reprezintă numai un aspect al dreptului la sănătate și al dreptului la mediu, ci unul de sine stătător, cu tendințe de autonomizare. Astfel, prevederile textului punctului nr. 8.5.4. recomandă statelor membre „să formuleze o definiție a principiului precauției și a principiului ALARA axată pe drepturile omului”, adică de a înscrie prevenția împotriva efectelor CEM mai ales din perspectiva protecției individului, decât din cea a mediului în general.

Dezvoltarea infrastructurilor care produc CEM readuce în discuție problema capacității omului de a utiliza progresul tehnico-științific în favoarea interesului general al generațiilor prezente și viitoare. Principiul „binelui comun” trebuie să opereze în tripla sa dimensiune: spirituală, politică și juridică. Așa cum sublinia Papa Francisc: „Ecologia umană este inseparabilă de noțiunea de bine comun, un principiu care joacă un rol central și unificator al eticii sociale. Ansamblul condițiilor sociale este acela care permite atât grupurilor, cât și fiecăruia dintre membrii lor de a atinge perfecțiunea în mod mai total și mai ușor”.

Cu titlu preliminar, dar cu tendințe evidente de confirmare și accentuare, putem deprinde următoarele concluzii:

– Este pentru prima dată în istorie când o tehnologie cu un impact major asupra civilizației umane, al existenței și evoluției vieții pe planetă, precum cea a telecomunicațiilor fără fir, este pusă în funcțiune, în ritm alert și la nivel planetar, fără o evaluare suficientă a impactului său, evident și extraordinar, asupra sănătății speciilor și a calității mediului și în absența unui minim de măsuri de precauție și prevenire;

– Faptul este cu atât mai grav cu cât efectele câmpurilor electromagnetice astfel generate afectează durabil, profund, specific și ireversibil ființa umană, orice formă de viaţă, în structura și funcționarea sa, radical și rapid, ceea ce face dificilă, dacă nu imposibilă, adaptarea la noile condiții de mediu poluat electromagnetic;

– Un element fundamental de mediu și un factor esențial, indispensabil, vieții, aerul devine treptat în mod ireversibil inadecvat funcțiilor sale naturale și chiar periculos, prin noul tip de contaminare, electromagnetică, a atmosferei, electrosomogul permanent și tot mai persistent; se încalcă astfel dreptul fiecăruia de a respira un aer pur, sănătos, recunoscut și garantat la nivel internațional, european și cel al dreptului comparat;

– Avantajele tehnico-științifice oferite, societatea informațională astfel consolidată, implicațiile asupra dezvoltării personale și rolul de principal instrument în promovarea obiectivelor epocii post-adevărului reprezintă, din păcate, premise de ocultare și negare a efectelor negative de ordin sanitar și ecologic, care, într-o ecuație de analiză „cost–beneficii”, corectă și responsabilă, ar trebui să prezinte nevoia unui echilibru în care greutatea să fie reprezentată de preocupările de protecție precaută;

– În lipsa unor măsuri urgente, radicale, adecvate și sistematice de evaluare a riscurilor CEM și de gestionare a lor conform principiului precauției, în frunte cu cele vizând stabilirea unor praguri adecvate de expunere prin revizuire celor admise oficial în prezent și asigurarea respectării lor, ne îndreptăm rapid și ireversibil spre afirmarea galopantă a unei noi forme de genocid/ecocid, mai grav și mai amplu decât cele cunoscute până acum, care va pune în pericol la orizontul câtorva generații diversitatea, calitatea și vivacitatea speciei umane, a biodiversității de pe Terra;

– Reacția juridică se impune, în aceste condiții, să fie una urgentă, fermă și adecvată; ea trebuie elaborată într-o viziune integratoare ținând seama de particularitățile domeniului, iar răspunsul concret amenajat pe paliere de acțiune: conceptual, legislativ, judiciar, având în vedere capacitatea de adaptare și eficiența fiecăruia dintre acestea în atingerea unui atare obiectiv. Se prefigurează deja dezvoltări semnificative în materia drepturilor umane, prin perceperea unor noi atingeri grave ale drepturilor fundamentale, în general, și ale dreptului de a respira un aer pur, sănătos, în special, configurarea unui drept de protecție împotriva expunerii la CEM, nuanțarea semnificațiilor dreptului la sănătate și a celor ale dreptului la un mediu sănătos și echilibrat ecologic. Locul central îl ocupă, în acest context, instituționalizarea și reglementarea adecvată a aplicării principiului precauției la riscurile aferente expunerii la undele electromagnetice generate de telecomunicațiile fără fir.

În așteptarea unor rezultate clare și definitive din partea cercetării științifice independente și pluraliste, autoritățile publice, și nu numai, sunt ținute să adopte măsuri temporare și proporționale de prudență și prevenire. Este necesar a se prefigura și institui un sistem de răspundere care să țină seama de caracterul excepțional, consecințele majore și posibil ireversibile ale CEM asupra condiției umane și calității mediului. În planul dreptului civil se manifestă un prejudiciu electromagnetic, cu particularități evidente, care implică modalități specifice de reparare și indemnizare, precum și o răspundere obiectivă, independent de culpă. Domeniul dreptului administrativ presupune configurarea unei autorizări administrative complexe și un control și supraveghere permanente a amplasării sistemelor de transmisie-recepție a semnalului GSM, precum și generarea unui contencios pe măsură. Nici protecția față de pericolul electromagnetic prin dreptul penal nu poate fi ignorată, ci, dimpotrivă, poate juca un rol central. Este vorba, mai întâi, de noi incriminări privind fapte legate de punerea în pericol sau afectarea sănătății umane și a calității mediului, nerespectarea măsurilor de prevenire și precauție instituite în privința poluării electromagnetice. Într-o perspectivă mai largă, globală, s-ar putea avea în vedere inițierea unui proces internațional de recunoaștere și consacrare a unei noi crime contra umanității, cea de ecocid electromagnetic. Inițierii unui asemenea demers îi vom consacra o serie de considerații, vom releva argumente și vom exprima concluzii în speranța că, astfel, vom conștientiza măcar importanța problemei.

Prof. univ. dr. Mircea Duțu, avocat