Comisia Europeană: Raport privind Starea justiției civile, comerciale și de contencios administrativ în Statele Uniunii Europene – 2016.  MCV – instrument politic de discriminare a României, ca Stat membru al UE

Data publicării: 12.06.2018
Print Friendly, PDF & Email
894 citiri

ESSENTIALS-Marin-Voicu– Sumar –

I. Considerații generale introductive

1. Raportul dintre dreptul UE și dreptul național al Statelor membre. Succinte observații privind Tratatele UE 

1.1. Textele relevante din Tratatul UE

1.2. Constituția României și dreptul UE

2. Actele juridice ale UE și forța lor obligatorie în Statele membre

2.1. Actele juridice reglementate în TFUE

2.2. Celelalte acte ale instituțiilor UE. Declarațiile, scrisorile, comunicările, concluziile, conferințele de presă, s. a.  și „valorizarea” lor în (de) Statele membre ale UE

2.3. Actele juridice, actele legislative și forța lor obligatorie

II. Evaluările Comisiei Europene: „Tablourile de bord privind justiția în UE – 2013-2014, 2015-2016.  Comunicarea CE către Parlamentului European, Consiliu, Banca Centrală Europeană, CESE și Comitetul Regiunilor (2016) 199 – 11. 04. 2016 intitulată: „Tabloul de bord 2016 privind justiția în UE”

1. Introducere

2. Evaluările

2.1 Contribuția UE la reformele și inițiativele Statelor membre privind sistemele de justiție (2015-2016)

2.2. Statisticile relevante relative la cauzele civile, comerciale, de contencios administrativ și de alta natura-2016

3. Eficiența, calitatea și independența – parametrii esențiali ai justiției civile

3.1. Eficiența sistemelor judiciare

3.1.1. Durata procedurilor

3.1.2. Rata de soluționare a cauzelor

3.1.3. Cauzele pendinte

3.1.4. Eficiență din domenii specifice

3.1.5. Unele concluzii

3.1.5.1. Concluzii generale

3.1.5.2. Situația României în Tabloul de bord-2016

3.2. Calitatea sistemelor de justiție

3.2.1. Accesibilitatea

3.2.2. Resursele justiției civile

3.2.2.1. Resursele financiare

3.2.2.2. Resursele umane

3.3. Independența

4. Unele concluzii asupra poziției României în tabloul de bord-2016, comparativ cu celelalte State membre UE

4.1. Statisticile relevante privind eficienta, calitatea s independența justiției

4. 2. Locul României în raport cu celelalte State membre ale UE

5. Unele observații asupra MCV în raport de „Tabloul de bord 2016 a CE privind justiția în Statele membre și în România”.

*

I. Considerații generale introductive

1. Raportul dintre dreptul UE și dreptul național al Statelor membre.  Succinte observații privind Tratatele UE

1.1.  Textele relevante din Tratatul UE

„Uniunea respectă bogăția diversității sale culturale și lingvistice și veghează la protejarea și dezvoltarea patrimoniului cultural european” (art.  3 alin.  3 – TUE).

Uniunea respectă egalitatea statelor membre în raport cu tratatele, precum și IDENTITATEA LOR NAȚIONALĂ, inerenta structurilor lor fundamentale, politice și constituționale, inclusiv în ceea ce privește autonomia locală și regională.  Aceasta (uniune) respectă FUNCȚIILE ESENȚIALE ale statului, și, în special, pe cele care au ca obiect asigurarea integrității sale teritoriale, menținerea ordinii publice și apărarea securității naționale” (art.  4 al.  2 – TUE).

Drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate prin Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și astfel cum rezultă din tradițiile constituționale comune statelor membre, constituie principii generale ale dreptului Uniunii” (art.  6 al.  3 – TUE).

Actele Uniunii obligatorii din punct de vedere juridic, adoptate pe baza dispozițiilor tratatelor referitoare la aceste domenii, nu pot implica armonizarea actelor cu putere de lege și a normelor administrative ale statelor membre” (art.  2 al.  – TFUE).

1.2. Așadar, tratatele UE stabilesc și fixează, în mod clar și expresiv limită până la care dreptul UE este imperativ fata de Statele membre și de la care autonomia decizională aparține acestora, în ce privește marile obiective și competente (partajate și exclusive).

a). Uniunea respectă:

-„identitatea națională a Statelor membre”;

-„inerența structurilor lor fundamentale, politice și constituționale”;

-„funcțiile esențiale ale statului”.

b). „Uniunea respectă drepturile fundamentale, astfel cum rezultă din tradițiile constituționale comune Statelor membre”.

În ce măsură UE și instituțiile sale, dar, mai ales, dreptul derivat al UE (Regulamentele, Deciziile și Directivele) au dat expresia fidelă acestor valori, obiective și principii imperative înscrise în tratate?!.

Răspunsul îl găsim în jurisprudența CJUE, bogată în hotărâri interpretative prejudiciale, în cea a curților constituționale ale Statelor membre și în doctrina dreptului UE.

În acest sens considerăm, fără nicio ezitare și compromis, că principiul preeminenței dreptului într-o societate democratică este și trebuie să fie, înainte de toate, imperativ în mediul constituțional, normativ, administrativ și jurisprudențial al UE, deopotrivă cu cel din dreptul intern al Statelor membre.

1.3. Constituția României și dreptul UE

1.3.1. Norma constituțională care „reglează” raportul complex dintre dreptul comunitar și dreptul național român, a fost introdusă la revizuirea din octombrie 2003, cu mai mult de 3 ani înainte de aderarea României la U. E. (1. 01. 2007) și, ca urmare, calitatea acestei norme nu este de același calibru cu cele similare din constituțiile unora din celelalte State membre și cu obiectul și finalitatea principiilor imperative înscrise în art. 2, 3, 4 și 6 din TUE Lisabona.

a). Prin art. 148 alin. (1) din Constituție s-a statuat că aderarea „se face prin lege”, de tipul celei organice, fiind exclus, așadar, referendumul.  Totodată, s-a prevăzut că „Aderarea României la tratatele constitutive ale UE” se face „în scopul (?) transferării unor atribuții către instituțiile comunitare și al exercitării în comun cu celelalte State membre a competențelor prevăzute de aceste tratate”.

Deci, România a transferat „atribuții” nedefinite, adică neindividualizate, și fără a se indica limitele până la care se cedează din suveranitatea națională, iar în comun se „exercită competențele”, acest text constituțional fiind, așadar, de o calitate precară.

b). De altfel, art.  148 alin. (2), (textul următor) are aceeași „înfățișare”, ca redactare, consacrând principiul fundamental al priorității dreptului comunitar, într-o formă evazivă, inadecvată și incompletă, a cărei eficacitate a condiționat-o de „respectarea prevederilor actului de aderare” (adică a legii?!) și nu a Constituției României.

c). Potrivit doctrinei[2], legea de ratificare a Tratatului de aderare „nu este o lege constituțională, pentru că nici sub aspect material și nici din punct de vedere formal, nu se încadrează în această categorie”. Ea „se distinge și fată de legile organice și de cele ordinare”, dar, are „forța juridică superioară acestor două tipuri de legi. Așadar, în ordinea juridică internă, actul juridic prin care România aderă la UE are forța juridică inferioară Constituției și legilor constituționale, dar superioară legilor organice și ordinare”.

1.3.2. Expresia „celelalte reglementări obligatorii” din art. 148 alin. (2) al Constituției este de natură a produce serioase dificultăți în transpunerea dreptului comunitar derivat și îndeosebi a directivelor, în raport cu regulamentele și deciziile comunitare.

Dar, aceste efecte negative pot genera sau facilita opera de „asimilare” și nu de armonizare, prin transpunerea atentă, oportună și adecvată în dreptul intern, numai dacă aceste acte comunitare nu intră în conflict cu normele constituționale.

Situația este nefericită și pentru că există o normă de corecție și de rezolvare a oricărui posibil conflict, numai la sesizarea Curții Constituționale care are între atribuții (art. 146 lit. b. din Constituție) și pe aceea a controlului de constituționalitate a tratatelor ratificate, inclusiv a Tratatelor UE. Era necesar ca asemenea atribuții să se poată exercita și din oficiu, așa cum există practica din alte State membre (Germania, Franța, Spania, Italia ș. a.) și cum rezultă din deciziile Curților Constituționale.

Or, Curtea Constituțională nu a fost sesizată asupra Tratatului de aderare a României la UE, nici asupra legii de ratificare a CEDO (1994), după cum nu s-a pronunțat, încă, asupra niciuneia din problemele complexe ale raportului dintre dreptul comunitar și dreptul intern al Statelor membre ale UE.

2. Actele juridice ale UE și forța lor obligatorie în Statele membre

2.1. Actele juridice reglementate în TFUE

Actele juridice ale Uniunii, procedurile de adoptare și alte dispoziții”

2.1.1. „Secțiunea 1. „Actele juridice ale Uniunii”

a). Art. 288 (ex. art.  249 TCE): „Pentru exercitarea competențelor Uniunii, instituțiile adoptă regulamente, directive, decizii, recomandări și avize.

Regulamentul are aplicabilitate generală. Acesta este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în fiecare stat membru.

Directiva este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităților naționale competența în ceea ce privește forma și mijloacele.

Decizia este obligatorie în toate elementele sale. În cazul în care se indică destinatarii, decizia este obligatorie numai pentru aceștia.

Recomandările și avizele nu sunt obligatorii.

b). Articolul 289

(3) „Actele juridice adoptate prin procedură legislativă constituie acte legislative”.

c). Articolul 291

„(1) Statele membre iau toate măsurile de drept intern necesare pentru a pune în aplicare actele obligatorii din punct de vedere juridic ale Uniunii.

(2) În cazul în care sunt necesare condiții unitare de punere în aplicare a actelor obligatorii din punct de vedere juridic ale Uniunii, aceste acte conferă Comisiei competențe de executare sau, în cazuri speciale și temeinic justificate, precum și în cazurile prevăzute la articolele 24 și 26 din Tratatul privind Uniunea Europeană, Consiliului.

(3) În înțelesul alineatului (2), Parlamentul European și Consiliul, hotărând prin regulamente, în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc, în prealabil, normele și principiile generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie”.

d). Articolul 292

„Consiliul adoptă recomandări. Acesta hotărăște, la propunerea Comisiei, în toate cazurile în care tratatele prevăd că adoptă acte la propunerea Comisiei. Consiliul hotărăște în unanimitate în domeniile în care este necesară unanimitatea pentru adoptarea unui act al Uniunii. Comisia, precum și Banca Centrală Europeană în cazurile specifice prevăzute în tratate, adoptă recomandări”.

2.1.2. Principii și dispoziții din TFUE (Titlul I „Categorii și domenii de competenta ale UE”)

a). Art. 2

1) În cazul, în care, tratatele atribuie Uniunii competență exclusivă într-un domeniu determinat, numai Uniunea poate legifera și adoptă acte cu forță juridică obligatorie, statele membre putând să facă acest lucru numai în cazul în care sunt abilitate de Uniune sau pentru punerea în aplicare a actelor Uniunii.

(2) În cazul, în care, tratatele atribuie Uniunii o competență partajată cu statele membre într-un domeniu determinat, Uniunea și statele membre pot legifera și adoptă acte obligatorii din punct de vedere juridic în acest domeniu.  Statele membre își exercită competența în măsura în care Uniunea nu și-a exercitat competența.  Statele membre își exercită din nou competența în măsura în care Uniunea a hotărât să înceteze să și-o mai exercite.

(3) Statele membre își coordonează politicile economice și de ocupare a forței de muncă în conformitate cu condițiile prevăzute în prezentul tratat, pentru definirea cărora Uniunea dispune de competență.

(4) Uniunea este competentă, în conformitate cu dispozițiile Tratatului privind Uniunea Europeană, să definească și să pună în aplicare o politică externă și de securitate comună, inclusiv să definească treptat o politică de apărare comună.

(5) În anumite domenii și în condițiile prevăzute în tratate, Uniunea este competența să întreprindă acțiuni de sprijinire, coordonare sau completare a acțiunii statelor membre, fără a înlocui însă prin aceasta competența lor în aceste domenii.

Actele Uniunii obligatorii din punct de vedere juridic, adoptate pe baza dispozițiilor tratatelor referitoare la aceste domenii, nu pot implica armonizarea actelor cu putere de lege și a normelor administrative ale statelor membre.

(6) Întinderea și condițiile exercitării competențelor Uniunii sunt stabilite prin dispozițiile tratatelor referitoare la fiecare domeniu”.

b). Articolul 3

(1) Competența Uniunii este exclusivă în următoarele domenii:

(a) uniunea vamală;

(b) stabilirea normelor privind concurența necesare funcționării pieței interne;

(c) politica monetară pentru statele membre a căror monedă este euro;

(d) conservarea resurselor biologice ale mării în cadrul politicii comune privind pescuitul;

(e) politică comercială comună.

(2) De asemenea, competența Uniunii este exclusivă în ceea ce privește încheierea unui acord internațional în cazul în care această încheiere este prevăzută de un act legislativ al Uniunii, ori este necesară pentru a permite Uniunii să își exercite competența internă, sau în măsura în care aceasta ar putea aduce atingere normelor comune sau ar putea modifica domeniul de aplicare a acestora”.

2.2. Celelalte acte ale instituțiilor UE

Declarațiile, scrisorile, rapoartele, comunicările, concluziile, conferințele de presă, listele, „răvașele” de tipul Barosso-Ponta (2012) și altele asemenea, constituie simple luări de poziție sau rezultatele unor evaluări administrative, în cadrul raporturilor orizontale dintre instituțiile UE și cele ale Statelor membre.

Relevanța unora dintre aceste acte neobligatorii poate fi accentuată doar în cazurile prevăzute de art. 3 din TFUE, relativ la „competența exclusivă a UE”.

Din punct de vedere politic, însă, aceste acte unilaterale pot genera efecte asupra unor aspecte relative la statutul său drepturile unor State membre (cum este exemplul, devenit de notorietate, privind accesul României în spațiul Shengen, s. a.).

2.3. Actele juridice, actele legislative și forța lor obligatorie.

2.3.1. Deși, dispozițiile art. 288 TFUE nu le prevăd expres TRATATELE UE și TFUE constituie acte juridice fundamentale ale Uniunii care reglementează ordinea să constituționala și raporturile cu Statele membre, iar actele juridice secundare, regulamentele, directivele, deciziile, recomandările și avizele se adopta pentru „exercitarea competentelor Uniunii”.

2.3.2. Potrivit art. 289 ((1-2-3) TFUE, regulamentele, directivele și deciziile se adoptă într-o procedură legislativă ordinară și constituie acte legislative obligatorii pentru statele membre, în timp ce recomandările și avizele nu au caracter obligatoriu.

2.3.3. Așadar, norma din art. 148 alin. (3) din Constituția revizuită, conform căreia „prevederile tratatelor constitutive ale UE, precum și celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne cu respectarea prevederilor actului de aderare”, vizează în mod direct Tratatul UE și TFUE, regulamentele, directivele și deciziile, care au, conform art. 288-289, forța obligatorie directă în dreptul intern al Statelor membre.

2.3.4. În acest sens, suntem obligați să notăm reacțiile, opiniile și atitudinile vădit contrare, exprimate frecvent, chiar de unii „specialiști” atipici în dreptul UE, conform cărora neconformarea României, ca Stat membru al UE, cu diverse recomandări, declarații sau scrisori „”comunitare”, ori „răvașe” de tip Barosso-Ponta, 2012”, s. a. , ar constitui o încălcare a art. 148 (3) din Constituție (de ex. scrisorile și memoriile publicate de autoproclamații reprezentanți ai Forului judecătorilor, de unii „analiști” de serviciu, s. a. ).

II. Evaluările Comisiei Europene: „Tablourile de bord privind justiția în UE – 2013-2014, 2015-2016. Comunicarea CE către Parlamentului European, Consiliu, Banca Centrală Europeană, CESE și Comitetul Regiunilor (2016) 199 – 11. 04. 2016 intitulată: „Tabloul de bord 2016 privind justiția în UE”.

1. Introducere

Sistemele de justiție eficace au un rol determinant în susținerea statului de drept și a valorilor fundamentale ale Uniunii. De asemenea, ele constituie o condiție prealabilă a existenței unui mediu favorabil investițiilor și afacerilor. Din acest motiv, îmbunătățirea eficacității sistemelor de justiție naționale figurează printre prioritățile Semestrului european, care este ciclul anual al UE de coordonare a politicilor economice. Tabloul de bord privind justiția în UE ajută statele membre să realizeze acest obiectiv prioritar.

Cea de a patra ediție a tabloului de bord oferă o imagine de ansamblu asupra funcționării sistemelor naționale de justiție: numărul statelor membre care au participat la colectarea datelor a fost mai mare; au fost introduși noi indicatori de calitate, de exemplu privind standardele, formarea profesională, sondajele și asistența juridică; indicatorii privind independența au fost îmbunătățiți, inclusiv prin noi sondaje Eurobarometru; este prezentată o perspectivă mai detaliată asupra anumitor domenii, cum ar fi comunicațiile electronice.

2. Evaluările

Publicarea prezentei ediții a tabloului de bord are loc în contextul măsurilor de îmbunătățire a sistemelor de justiție, aflate în curs de aplicare într-o serie de state membre.  Graficele arată că în 2015/2016 aproape toate statele membre au adus sau au anunțat modificări ale sistemelor de justiție.

2.1. Contribuția UE la reformele și inițiativele Statelor membre privind sistemele de justiție (2015-2016)

2.1.1. Domeniul de aplicare, amploarea și stadiul diferitelor inițiative variază de la un stat membru la altul. Un mare număr de state membre au aprobat sau au anunțat modificări ale dreptului lor procedural. Statele membre au continuat să-și axeze activitățile pe tehnologiile informației și comunicațiilor (TIC), dar au adoptat, de asemenea, și inițiative privind profesiile juridice, metodele de soluționare alternativă a litigiilor (SAL), asistența juridică, administrarea instanțelor judecătorești, taxele judiciare, statutul judecătorilor, reorganizarea hărților sistemului judiciar, specializarea instanțelor judecătorești și consiliile judiciare.

Aceste eforturi fac parte din reformele structurale încurajate în contextul semestrului european.

Analiza anuală a creșterii pentru 2016 a subliniat următoarele: „Consolidarea calității, a independenței și a eficienței sistemelor de justiție ale statelor membre este o condiție indispensabilă pentru existența unui mediu propice afacerilor. […] Este necesar să se asigure proceduri rapide, să se elimine întârzierile înregistrate în soluționarea cauzelor aflate pe rolul instanțelor, să se ofere garanții sporite pentru independența magistraților și să se amelioreze calitatea sistemului judiciar, inclusiv printr-o mai bună utilizare a TIC în instanțe și prin recurgerea la standarde de calitate.”[3] Din același motiv, îmbunătățirea sistemelor de justiție naționale figurează, la rândul său, printre eforturile necesare la nivel național pentru a însoți Planul de investiții pentru Europa[4].

Concluziile tabloului de bord 2015, împreună cu o evaluare specifică de țară efectuată pentru fiecare dintre statele membre vizate, au fost integrate în cadrul semestrului european.

Semestrul european 2015 evidențiază faptul că anumite state membre se confruntă în continuare cu probleme specifice[5]. În special, Consiliul, pe baza unei propuneri din partea Comisiei, a adresat anumitor state membre recomandări specifice fiecărei țări, în care a evidențiat modalitățile prin care statele respective ar putea crește gradul de eficacitate al sistemelor lor judiciare[6]. În plus, reformele în domeniul justiției din alte state membre care se confruntă cu dificultăți sunt monitorizate îndeaproape prin rapoartele de țară publicate pe parcursul semestrului european[7] și în statele membre care fac obiectul unui program de ajustare economică[8]. De asemenea, în cadrul celui de al treilea pilon al Planului de investiții pentru Europa, s-a stabilit că sistemele de justiție din nouă state membre constituie o problemă în calea investițiilor[9].

2.1.2. Între 2014 și 2020, UE va pune la dispoziție 4,2 miliarde EUR prin intermediul fondurilor structurale și de investiții europene (fondurile ESI) pentru a sprijini reformele din domeniul justiției[10]. 14 state membre[11] au indicat, în documentele lor de programare, că justiția este un domeniu care trebuie sprijinit prin intermediul fondurilor ESI. Comisia subliniază importanța adoptării unei abordări orientate spre rezultate atunci când se implementează fondurile: această abordare este prevăzută, de asemenea, în Regulamentul privind fondurile ESI.  Comisia poartă discuții cu statele membre în legătură cu modalitățile optime de analiză și evaluare a impactului fondurilor ESI asupra sistemelor de justiție în cauză. Impactul economic al unor sisteme judiciare pe deplin funcționale justifică aceste eforturi. Sistemele de justiție eficace au un rol esențial în restabilirea încrederii de-a lungul întregului ciclu economic. Atunci când sistemele judiciare garantează respectarea drepturilor, creditorii sunt mult mai dispuși să acorde împrumuturi, comportamentul oportunist al întreprinderilor este descurajat, costurile tranzacțiilor sunt reduse și întreprinderile inovatoare, care se bazează deseori pe active necorporale (de exemplu, drepturi de proprietate intelectuală – DPI), sunt mai dispuse să investească.  Importanța eficacității sistemelor naționale judiciare pentru IMM-uri a fost evidențiată într-un sondaj privind inovarea și DPI, realizat în 2015[12], la care au participat aproximativ 9 000 de IMM-uri europene.  Sondajul a arătat, în special, că printre principalele motive ale renunțării la sesizarea justiției cu privire la încălcarea DPI se numără costul și durata excesivă a procedurilor judiciare.  Impactul pozitiv al sistemelor de justiție naționale asupra economiei este evidențiat în literatură și cercetarea de specialitate[13], inclusiv de Fondul Monetar Internațional[14], Banca Centrală Europeană[15], OCDE[16], Forumul Economic Mondial19 și Banca Mondială. [17]

Importanța eforturilor depuse de statele membre pentru a crește eficacitatea sistemelor lor judiciare este confirmată, de asemenea, de nivelul ridicat înregistrat în mod constant de volumul de lucru al instanțelor, deși situația variază de la un stat membru la altul, după cum reiese din graficele de mai jos.  

2.2. Statisticile relevante relative la cauzele civile, comerciale, de contencios administrativ și de alta natura-2016.

2.2.1. Graficul 2: Numărul de noi cauze civile, comerciale, de contencios administrativ și de altă natură* (în primă instanță/la 100 de locuitori) (sursă: studiul CEPEJ[18]).

2.2.2. Graficul 3: Numărul de noi cauze litigioase civile și comerciale* (în primă instanță/la 100 de locuitori) (sursă: studiul CEPEJ).

3. Eficiența, calitatea și independența – parametrii esențiali ai justiției civile

Eficiența, calitatea și independența sunt principalii parametri ai unui sistem de justiție eficace, iar tabloul de bord prezintă indicatori privind toți acești trei parametri.

3.1. Eficienta sistemelor judiciare

Indicatorii referitori la eficiența procedurilor sunt: durata procedurilor (durata lichidării stocului de cauze pendinte); rata de soluționare a cauzelor; și numărul de cauze pendinte.

3.1.1. Durata procedurilor. Durata procedurilor reprezintă timpul (în zile) necesar, conform estimărilor, pentru soluționarea unei cauze în instanță, ceea ce înseamnă timpul necesar pentru ca organul jurisdicțional să pronunțe o hotărâre în primă instanță. Indicatorul „durata lichidării stocului de cauze pendinte” reprezintă numărul de cauze nesoluționate împărțit la numărul de cauze soluționate la sfârșitul anului înmulțit cu 365 (de zile)[19]. Toate graficele[20] se referă la proceduri în primă instanță și compară, în cazul în care sunt disponibile, datele din 2010, 2012, 2013 și 201424.

1.1. Graficul 4: Timpul necesar pentru soluționarea cauzelor civile, comerciale, de contencios administrativ și de altă natură* (în primă instanță/în zile) (sursă: studiul CEPEJ).

1.2. Graficul 5 Timpul necesar pentru soluționarea cauzelor litigioase civile și comerciale* (în primă instanță/în zile) (sursă: studiul CEPEJ).  

1.3. Graficul 6: Timpul necesar pentru soluționarea cauzelor de contencios administrativ* (în primă instanță/în zile) (sursă: studiul CEPEJ).

3.1.2. Rata de soluționare a cauzelor

Rata de soluționare a cauzelor este raportul dintre numărul de cauze soluționate și numărul de cauze noi.  Indicatorul măsoară capacitatea unei instanțe de a face față volumului de cauze noi.  Atunci când rata de soluționare a cauzelor este de aproximativ 100 % sau mai mare, acest lucru înseamnă că sistemul judiciar este capabil să soluționeze cel puțin numărul de cauze nou introduse.  Atunci când rata de soluționare a cauzelor este mai mică de 100 %, acest lucru înseamnă că instanțele soluționează mai puține cauze decât numărul de cauze noi.

3.1.2.1. Graficul 7: Rata de soluționare a cauzelor civile, comerciale, de contencios administrativ și de altă natură* (în primă instanță/în % – valorile mai mari de 100 % indică faptul că numărul de cauze soluționate depășește numărul de cauze noi, în timp ce valorile mai mici de 100 % indică faptul că numărul de cauze soluționate este mai mic decât numărul de cauze noi) (sursă: studiul CEPEJ).

3.1.2.2. Graficul 8 Rata de soluționare a cauzelor litigioase civile și comerciale* (în primă instanță/în %) (sursă: studiul CEPEJ). 

3.1.2.3. Graficul 9: Rata de soluționare a cauzelor de contencios administrativ* (în primă instanță/în %) (sursă: studiul CEPEJ).

3.1.3. Cauzele pendinte

Numărul de cauze pendinte reprezintă numărul de cauze care se află încă în curs de soluționare la sfârșitul unei perioade.  De asemenea, acesta influențează durata lichidării stocului de cauze pendinte.

3.1.3.1. Graficul 10: Numărul de cauze pendinte civile, comerciale, de contencios administrativ și de altă natură* (în primă instanță/la 100 de locuitori) (sursă: studiul CEPEJ).

3.1.3.2. Graficul 11: Numărul de cauze litigioase civile și comerciale pendinte* (în primă instanță/la 100 de locuitori) (sursă: studiul CEPEJ).

3.1.3.3. Graficul 12: Numărul de cauze de contencios administrativ pendinte* (în primă instanță/la 100 de locuitori) (sursă: studiul CEPEJ). 

3.1.4. Eficiența în domenii specifice

Prezenta secțiune oferă informații mai detaliate privind timpul de care instanțele au nevoie pentru soluționarea litigiilor în domenii de drept specifice și completează datele generale privind eficiența sistemelor de justiție. Domeniile sunt selectate în funcție de importanța lor pentru piața unică, pentru economie și pentru mediul de afaceri în general. Datele privind durata medie a procedurilor din aceste domenii specifice permit o înțelegere mai nuanțată a modului în care funcționează sistemul judiciar național. Tabloul de bord din 2016 se bazează pe exercițiile anterioare de colectare de date și examinează domeniile insolvenței, dreptului concurenței, dreptului consumului, drepturilor de proprietate intelectuală, legislației privind comunicațiile electronice și achizițiilor publice.

O analiză mai atentă a funcționării instanțelor atunci când aplică dreptul UE în domenii specifice[21] este deosebit de relevantă. Dreptul UE constituie o bază comună în sistemele juridice ale statelor membre, iar soluționarea litigiilor care țin de dreptul Uniunii este, prin urmare, deosebit de adecvată pentru obținerea de date comparabile.  Atunci când aplică dreptul UE, instanțele naționale acționează ca instanțe ale Uniunii și se asigură că drepturile și obligațiile prevăzute de dreptul UE sunt puse în aplicare în mod efectiv. Focalizarea asupra anumitor domenii ale dreptului UE oferă clarificări cu privire la eficacitatea cu care se asigură aplicarea dreptului UE.  Întârzierile importante înregistrate de acțiunile în justiție ar putea avea consecințe negative asupra asigurării respectării drepturilor care decurg din legislația UE în cauză, de exemplu atunci când nu mai sunt disponibile căi de atac adecvate sau când se produc daune financiare importante care devin nerecuperabile.

 3.1.4.1. Graficul 13: Insolvența: timpul necesar pentru soluționarea cauzelor de insolvență* (în ani)

3.1.4.2. Graficul 14: Concurența: durata medie a procedurilor de control jurisdicțional împotriva deciziilor autorităților naționale din domeniul concurenței care pun în aplicare articolele 101 și 102 din TFUE*[22] (în primă instanță/în zile) (sursă: Comisia Europeană împreună cu Rețeaua europeană în domeniul concurenței)

Unul dintre principalele aspecte ale unui mediu de afaceri atractiv îl constituie aplicarea corectă a dreptului concurenței. Acest lucru este esențial pentru a asigura posibilitatea întreprinderilor de a beneficia de condiții de concurență echitabile. Controlul jurisdicțional al deciziilor autorităților naționale de concurență în primă instanță pare să dureze mai mult în comparație cu durata lichidării stocului de cauze pendinte în cauzele de contencios administrativ (Graficul 6) sau în cauzele civile, comerciale, de contencios administrativ și de alt tip, în ansamblul lor (Graficul 4).  Cel mai probabil, aceste rezultate arată complexitatea și importanța economică a cauzelor în care s-a aplicat dreptul UE din domeniul concurenței.

3.1.4.3. Graficul 16: Marca comunitară: durata medie a cauzelor având drept obiect încălcarea drepturilor aferente unei mărci comunitare* (prima instanță/în zile) (sursă: Comisia Europeană, împreună cu Observatorul European al Încălcărilor Drepturilor de Proprietate Intelectuală)

Drepturile de proprietate intelectuală joacă un rol esențial în stimularea investițiilor în inovare.  Fără mijloace eficiente în măsură să impună respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, inovarea și creativitatea sunt descurajate, iar investițiile, reduse. Prin urmare, graficul 16 prezintă date privind durata necesară pentru ca instanțele naționale să pronunțe o hotărâre în cauzele având drept obiect o încălcare a celor mai răspândite titluri UE de proprietate intelectuală, și anume mărcile comunitare. Legislația UE privind mărcile comunitare[23] acordă un rol important instanțelor naționale, care acționează ca instanțe ale Uniunii și pronunță hotărâri ce afectează teritoriul pieței unice. Datele evidențiază diferențe în ceea ce privește durata medie a acestor cauze între diferitele state membre, ceea ce poate avea un impact asupra deținătorilor de mărci comunitare care doresc să exercite căi de atac judiciare în cauze legate de presupuse încălcări.

3.1.4.4. Graficul 17: Protecția consumatorilor: durata medie a procedurilor de control jurisdicțional împotriva deciziilor autorităților din domeniul protecției consumatorilor care pun în aplicare dreptul UE* (în primă instanță/în zile) (sursă: Comisia Europeană împreună cu Rețeaua de cooperare pentru protecția consumatorilor)

Punerea în aplicare efectivă a dreptului european al consumului asigură faptul că drepturile consumatorilor sunt respectate și că întreprinderile care încalcă normele referitoare la consumatori nu obțin avantaje neloiale.  Autoritățile de protecție a consumatorilor și instanțele exercită un rol esențial în asigurarea respectării dreptului UE al consumului.

3.1.5. Unele concluzii

3.1.5.1. Concluzii generale

Promptitudinea deciziilor judiciare este esențială pentru asigurarea bunei funcționări a sistemului judiciar. Principalii parametri utilizați de tabloul de bord pentru a examina eficiența sistemelor de justiție sunt durata procedurilor (timpul – exprimat în zile – necesar, conform estimărilor, pentru soluționarea unei cauze), rata de soluționare a cauzelor (raportul dintre numărul de cauze soluționate și numărul de cauze noi) și numărul de cauze pendinte (care se află încă în curs de soluționare la sfârșitul anului). Tabloul de bord 2016 evidențiază unele indicii pozitive. Comparativ cu ultima ediție a tabloului de bord, datele arată că:? În general, durata cauzelor litigioase civile și comerciale s-a îmbunătățit (graficul 5). Cu toate acestea, în ceea ce privește categoria amplă a „tuturor cauzelor”35 (graficul 4) și cauzele de contencios administrativ (graficul 6), numărul statelor în care situația privind durata procedurilor s-a înrăutățit este mai mare decât numărul celor în care această situație s-a îmbunătățit? În majoritatea statelor membre pentru care sunt disponibile date, instanțele înregistrează rate de soluționare a cauzelor de peste 100 % la categoria „toate cauzele” (graficul 7) și în ceea ce privește cauzele civile și comerciale litigioase (graficul 8).  Acest lucru înseamnă că sunt în măsură să judece cauze noi în aceste domenii.  Totuși, în ceea ce privește cauzele de contencios administrativ (graficul 9), majoritatea statelor membre au o rată de soluționare a cauzelor de sub 100 %, ceea ce demonstrează că întâmpină dificultăți legate de soluționarea cauzelor noi.  În ceea ce privește cauzele pendinte, există o stabilitate de ansamblu, dar se pot constata îmbunătățiri în mai multe state membre care s-au confruntat cu provocări specifice legate de un număr mare de cauze pendinte, atât în categoria „toate cauzele” (graficul 10), cât și în ceea ce privește cauzele de contencios administrativ (graficul 12).

Datele colectate de-a lungul anilor evidențiază următoarele:

Există o anumită volatilitate a rezultatelor, care pot cunoaște îmbunătățiri sau înrăutățiri în statele membre de la un an la altul.  Această variație se poate explica prin factori contextuali, cum ar fi o creștere bruscă a numărului de noi cauze, în condițiile în care variații de peste 10 % ale acestui număr nu sunt neobișnuite.  Variațiile rezultatelor pot proveni, de asemenea, din deficiențe sistemice, cum ar fi lipsa de flexibilitate și de adaptare a sistemului judiciar, capacitatea insuficientă de adaptare la schimbare sau inconsecvențele procesului de reforme.

Atunci când se pot observa tendințele din ultimii trei ani, se pare că în ceea ce privește cauzele civile și comerciale litigioase și categoria „toate cauzele” durata procedurilor să îmbunătățit în mai multe țări decât în cele în care a devenit mai îndelungată. Cu toate acestea, în ceea ce privește cauzele de contencios administrativ, situația s-a deteriorat. În țările în care rata de soluționare a cauzelor este mai mică de 100%, pentru toate cauzele se pot observa mai multe tendințe negative decât pozitive. În ceea ce privește cauzele pendinte, s-a înregistrat o ușoară reducere generală la toate categoriile de cauze

Datele referitoare la domenii specifice oferă o perspectivă mai detaliată asupra duratei procedurilor în anumite situații în care se aplică dreptul UE (de exemplu, legislația privind concurența, comunicațiile electronice, drepturile consumatorilor și drepturile de proprietate intelectuală).  Scopul acestor cifre este de a reflecta mai bine funcționarea sistemelor de justiție în tipuri concrete de litigii legate de întreprinderi, chiar dacă scenariile restrictive utilizate pentru obținerea datelor înseamnă că este necesară o anumită prudență atunci când se trag concluzii.  Cifrele indică următoarele:

În aceleași state membre, durata procedurilor poate înregistra variații considerabile în funcție de domeniul de drept în cauză.  De asemenea, reiese că anumite state membre obțin rezultate mai slabe în aceste domenii specifice decât în categoriile de cauze mai largi prezentate mai sus.  Acest fapt se poate explica prin complexitatea obiectului cauzelor, prin etapele procedurale specifice sau prin faptul că un număr mic de cauze complexe poate afecta durata medie.

Litigiile între persoane private au, în medie, o durată mai scurtă decât litigiile împotriva autorităților statului.  De exemplu, doar în câteva state membre o procedură de control jurisdicțional în primă instanță al deciziilor autorităților naționale care aplică dreptul UE (de exemplu, autoritățile din domeniul concurenței, al protecției consumatorilor sau al comunicațiilor electronice) durează în medie mai puțin de un an.  Această constatare subliniază importanța pe care o prezintă pentru întreprinderi și consumatori buna funcționare a întregului lanț de asigurare a respectării dreptului UE, de la autoritatea competentă până la instanța de ultim grad de jurisdicție.  De asemenea, aceasta confirmă rolul esențial al sistemului judiciar în ceea ce privește eficacitatea legislației UE și guvernanta economică.

3.1.5.2. Situația României în Tabloul de bord-2016

Cum rezultă din graficele relative la cauzele civile, comerciale și de contencios administrativ, România ocupa, în 2016:

– locul 12 la nr. de cazuri noi înregistrate în prima instanță (la 100 de mii de locuitori);

– locul 1 la nr. de cauze noi civile și comerciale în 2010-2014;

– locul 13 la durata proceselor în prima instanță, locul 6 la cele privind cauzele civile și comerciale și locul 10 la cele de contencios administrativ;

– locul 2 la rata de abținere a celor trei categorii de cauze în prima instanță, locul 6 la cele civile și comerciale și locul 1 la cele de contencios administrativ.

Așadar, din aceste date privind funcționarea sistemului judiciar, oferite de CEPEJ și valorificate de Comisia Europeană, rezultă aspecte vădit contrare observațiilor și recomandărilor din rapoartele MCV-2013-2016, excluzând referirile la justiția penală și la luptă împotriva corupției.

3.2. Calitatea sistemelor de justiție

3.2.1. Accesibilitatea

Accesibilitatea este necesară de-a lungul întregului lanț al justiției pentru a facilita obținerea de informații – cu privire la sistemul judiciar, la modalitatea de a intenta o acțiune și la aspectele financiare aferente acesteia, precum și cu privire la stadiul procedurilor până la sfârșitul procesului -, astfel încât hotărârea să poată fi rapid consultată online.

Comunicarea de informații cu privire la sistemul judiciar

Informațiile oferite cetățenilor și întreprinderilor cu privire la aspectele generale ale sistemului judiciar stau la baza accesului la justiție.

3.2.1.1. Graficul 18: Disponibilitatea informațiilor online despre sistemul judiciar pentru publicul larg* (sursă: Comisia Europeană[24])

3.2.1.2. Graficul 19: Bugetul public anual alocat asistenței judiciare*(în EUR per locuitor) (sursă: studiul CEPEJ).

3.2.1.3. Graficul 21: Depunerea electronică a cererilor* (0 = există în 0 % din instanțe; 4 = există în 100 % din instanțe[25]) (sursă: studiul CEPEJ).

 3.2.1.4. Graficul 23: Comunicarea electronică (0 = există în 0 % din instanțe; 4 = există în 100 % din instanțe[26]) (sursă: studiul CEPEJ).

3.2.1.5. Graficul 25: Accesul online la hotărârile judecătorești publicate* (cauze civile, comerciale și de contencios administrativ, toate gradele de jurisdicție) (sursă: Comisia Europeană[27])

3.2.1.6. Graficul 27: Promovarea metodelor de soluționare alternativă a litigiilor și stimulente pentru utilizarea acestora* (sursă: Comisia Europeană[28])

3.2.2. Resursele justiției civile

Sunt necesare resurse adecvate pentru buna funcționare a sistemului de justiție și pentru asigurarea condițiilor corespunzătoare și a unui personal cu un bun nivel de calificare în cadrul instanțelor judecătorești. Dacă personalul care deține calificările și competențele necesare și beneficiază de acces la formarea continuă este insuficient, calitatea procedurilor și a deciziilor este în joc.

3.2.2.1. Resursele financiare

– Graficele de mai jos prezintă bugetul alocat instanțelor judecătorești și cheltuit efectiv, primul indicând 52 sumele pe cap de locuitor (graficul 28) și al doilea procentajul din produsul intern brut (graficul 29) .

3.2.2.1.1. Graficul 28: Totalul cheltuielilor administrațiilor publice pentru instanțele judecătorești* (în EUR pe cap de locuitor) (sursă: Eurostat)

3.2.2.1.2. Graficul 29: Cheltuielile administrațiilor publice pentru instanțele judecătorești* (ca procent din produsul intern brut) (sursă: Eurostat)

3.2.2.2. Resursele umane

Resursele umane reprezintă o valoare importantă pentru sistemul de justiție.  Echilibrul de gen în rândul judecătorilor aduce cunoștințe, competențe și o experiență complementare și reflectă realitatea societății.   

3.2.2.2.1. Graficul 30: Numărul de judecători* (per 100 000 de locuitori) (sursă: studiul CEPEJ).

3.2.2.2.2. Graficul 31: Proporția judecătorilor de sex feminin care își desfășoară activitatea în instanțe de prim grad de jurisdicție, în instanțe de al doilea grad de jurisdicție și în instanțele supreme [sursă: Comisia Europeană (curțile supreme)[29] și studiul CEPEJ (instanțele de prim și de al doilea grad de jurisdicție)]

Șapte state membre declară că au atins echilibrul[30] în ceea ce privește proporția celor două genuri în rândul judecătorilor din cadrul ambelor grade de jurisdicție, iar 14 state membre declară o proporție a judecătorilor de sex feminin superioară echilibrului de gen pentru cel puțin unul dintre cele două grade de jurisdicție.  Totuși, la nivelul instanțelor supreme, 19 state membre au raportat proporții ale judecătorilor de sex feminin inferioare – cu mult, în unele cazuri – nivelului de 40 %.

3.2.2.2.3. Graficul 33: Numărul de avocați* (per 100 000 de locuitori) (sursă: studiul CEPEJ).

3.2.2.4. Graficul 34: Formarea profesională obligatorie a judecătorilor* (sursă: studiul CEPEJ[31]).

3.3. Independența

3.3.1. Introducere

Independența sistemului judiciar este o cerință care derivă din dreptul la o cale de atac eficientă, consacrat în Carta drepturilor fundamentale a UE (articolul 47)[32]. De asemenea, aceasta este importantă pentru crearea unui mediu investițional atractiv, deoarece garantează echitatea, predictibilitatea și securitatea sistemului juridic în care funcționează întreprinderile.

În plus față de informațiile privind independența, astfel cum este percepută, tabloul de bord arată modul în care sunt organizate sistemele de justiție pentru a proteja independența judiciară în anumite tipuri de situații în care ar putea fi amenințată independența. În cadrul cooperării cu rețelele judiciare europene, în special cu Rețeaua Europeană a Consiliilor Judiciare (ENCJ), tabloul de bord din 2016 prezintă cifre actualizate privind independența structurală. [33]

Tabloul de bord prezintă, pentru prima dată, rezultatele sondajelor Eurobarometru privind percepția cetățenilor și a întreprinderilor asupra independenței sistemului judiciar.

3.3.1.1. Graficul 44: Percepția asupra independenței instanțelor și judecătorilor în rândul publicului larg (sursă: Eurobarometru)

3.3.1.2 Graficul 45: Principalele motive ale lipsei de independență percepute de publicul larg (procentul din totalitatea respondenților o valoare mai mare înseamnă mai multă influență) (sursă: Eurobarometru[34])

Acest grafic indică principalele motive ale percepției privind lipsa de independență a instanțelor și a judecătorilor. Respondenții din rândul publicului larg care au evaluat independența sistemului de justiție ca fiind „destul de proastă” sau „foarte proastă” au avut posibilitatea de a alege între trei motive care să explice calificativul acordat. Statele membre se află în aceeași ordine ca în graficul 44.

3.3.1.3. Graficul 46: Percepția în rândul întreprinderilor asupra independenței instanțelor și judecătorilor (sursă: Eurobarometru)

3.3.2. Unele concluzii

Independența sistemului judiciar este un element fundamental al unui sistem de justiție eficace.  Aceasta este esențială pentru asigurarea statului de drept, a caracterului echitabil al procedurilor judiciare și a încrederii cetăenilor și a întreprinderilor în sistemul juridic. Tabloul de bord prezintă tendințele în ceea ce privește percepția asupra independenței judiciare, precum și informații privind garanțiile de independență juridică și consiliile judiciare (organismele însărcinate cu protecția independenței sistemului judiciar).

– În completarea sondajului realizat de Forumul Economic Mondial (FEM) în rândul întreprinderilor, tabloul de bord din 2016 extinde analiza percepției asupra independenței cu noi sondaje Eurobarometru în rândul publicului larg și al întreprinderilor:

  • O comparare a tuturor sondajelor indică, în general, rezultate similare, în special în rândul statelor membre cu nivelul cel mai scăzut și cel mai ridicat al percepției asupra independenței sistemului judiciar.
  • Sondajul Forumului Economic Mondial, prezentat pentru a patra oară, arată că percepția întreprinderilor asupra independenței s-a îmbunătățit sau a rămas stabilă în majoritatea statelor membre în comparație cu anul precedent, cu îmbunătățiri semnificative în câteva state membre cu un nivel scăzut al percepției asupra independenței (graficul 48).
  • Printre motivele pentru percepția privind lipsa de independență a instanțelor și a judecătorilor, ingerințele sau presiunile guvernelor și ale politicienilor, precum și interesele economice sau interesele specifice sunt deosebit de importante pentru mai multe state membre cu un nivel foarte scăzut al percepției asupra independenței (graficele 45 și 47).

– Tabloul de bord prezintă în continuare o cartografiere a garanțiilor juridice privind independența sistemelor judiciare, arătând modul în care sunt organizate sistemele de justiție în scopul protejării independenței judiciare în anumite tipuri de situații în care ar putea fi amenințată independența:

  • În ceea ce privește transferul judecătorilor fără consimțământul acestora și revocarea judecătorilor în instanțele de prim și al doilea grad de jurisdicție, tabloul de bord arată că, în aproape toate statele membre, judecătorii transferați sau revocați pot formula o cale de atac sau pot solicita reexaminarea în instanță a deciziei respective. Cifrele arată că doar un număr mic de judecători au fost revocați sau transferați fără consimțământul lor și că majoritatea transferurilor au avut loc din motive disciplinare (graficele 52 și 53).
  • În marea majoritate a statelor membre, cauzele noi sunt repartizate în mod aleatoriu judecătorilor sau în conformitate cu o ordine predefinită, reducându-se astfel marja de apreciere, cu condiția ca sistemele să fie puse în aplicare în mod corespunzător și că repartizarea să facă obiectul monitorizării (graficul 54).
  • Cu excepția câtorva state membre, judecătorii care nu se retrag de la adjudecarea unei cauze în care imparțialitatea lor este pusă la îndoială pot face obiectul unor sancțiuni disciplinare (graficul 55).

– Tabloul de bord prezintă activitatea Rețelei Europene a Consiliilor Judiciare (ENCJ) privind independența sistemului judiciar, care reprezintă un prim pas către o evaluare în practică a eficacității garanțiilor (graficul 56).

Având în vedere imaginea de ansamblu actualizată referitoare la componența și competența consiliilor judiciare, tabloul de bord arată că, în majoritatea consiliilor, judecătorii (și procurorii sunt aleși de colegii lor (graficul 49). Tabloul de bord arată, de asemenea, că, pe lângă competențele necesare pentru a numi și a revoca judecătorii și pentru a lua decizii care afectează cariera acestora, numai câteva consilii au competențe manageriale pentru stabilirea efectivelor de personal în cadrul anumitor instanțe, a bugetului fiecărei instanțe și a utilizării TIC în instanțe (graficul 50).

Doar în câteva state membre sistemul judiciar este implicat în definirea criteriilor de stabilire a resurselor financiare ale sistemului.  Într-un număr mai mare de state membre, aceste criterii sunt definite exclusiv de puterea executivă și/sau puterea legislativă (graficul 51).

4. Datele statistice privind calitatea, resursele umane și independentă sistemului judiciar din România, în raport cu celelalte State membre ale UE

4.1. Relativ la calitatea sistemului de justiție.

a). Accesibilitatea

Graficele 18, 19, 21, 23, 25 și 27 relevă că:

– disponibilitatea informațiilor online despre sistemul judiciar pentru publicul larg, România, vezi locul 14;

– bugetul public anual alocat asistentei judiciare (în euro pe cap de locuitor) locul 23, după Bulgaria, Polonia și înaintea Sloveniei, Croației și Ungariei;

– depunerea electronica a cererilor, locul 7 și comunicarea electronică, locul 9;

– accesul online la hotărârile judecătorești locul 12; și

– promovarea metodelor de soluționare alternativă a litigiilor, locul 8.

4.2. Resursele justiției civile

a). Resursele financiare cu cele două componente:

– cheltuielile totale ale administrațiilor publice pentru instanțele judecătorești, locul 27 (?!) și

– cheltuielile efective pentru instanțe (în prezent din PIB), locul 10 (anii 2011-2014).

b). Resursele umane (2010-2014):

  • numărul de judecători la 100. 000 de locuitori, locul 13;
  • proporția judecătorilor de sex feminin la cele trei grade de justiție (tribunal, curte de apel, instanță supremă), locul 23: 72% la tribunale și judecătorii, 74% la curțile de apel și 85% la ICCJ (?!) în 2014;
  • numărul de avocați la sută de mii de locuitori 2014), locul 18, cu 102 avocați; și
  • formarea profesională obligatorie a judecătorilor, locul 14 marcat de formarea generală la locul de muncă.

4.3. Independența sistemului judiciar

a). Recepționarea publicului larg asupra independentei instanțelor de judecată și a judecătorilor, conform Eurostat și Eurobacometru în 2016 – România locul 14:

– foarte bună – 8%

– destul de bună – 0

– destul de proastă – 62%

– foarte proastă – 18%.

b). Principalele motive ale lipsei de independenta percepute de publicul larg, locul 14:

  • Statutul și poziția judecătorilor nu garantează suficient independența lor – 20%
  • ingerințele/presiuni cu interese economice sau altele – 25%
  • ingerințe/presiuni ale guvernului/politicienilor – 2%.

c). Percepția întreprinderilor asupra independentei instanțelor/judecătorilor, locul 12:

– foarte bun – 8%

– foarte proastă – 74%

– destul de proastă 10%

– nu știu – 8%.

5. Unele observații asupra MCV în raport de „Tabloul de bord 2016 al CE” privind justiția în Statele membre și în România.

5.1. MCV pentru România și Bulgaria s-a dovedit a fi unul din experimentele CE, adoptat printr-o decizie unilaterală a acesteia și acceptat cu multă supunere de autoritățile romane, în calitatea de „Stat cobai”, discriminat, în mod vădit, în raport cu celelalte state, noi membre, din Europa centrală și de est.

5.2. Sub egida actului MCV, care se prezenta, în mod formal, ca un mecanism orizontal de cooperare și „verificare”(?!), de fapt, s-au produs grave și sistematice ingerințe ale CE și ale unora din liderii acesteia în procedurile interne și suverane de exercitare a puterilor, legislativă și executivă, a rolului și a autorității Ministerului Public și în „viața” justiției penale, ratificând, ani de-a rândul, abuzuri și încălcări ale drepturilor fundamentale, îndeosebi, în înfăptuirea justiției penale, cu efecte directe negative asupra proceselor democratice.

5.3. În acest context se califica lipsa de legitimitate și de „loialitate comunitară” a declarațiilor/scrisorilor liderilor CE, ca forme de presiune asupra Guvernului și a Parlamentului în procesul intern de legiferare, cu referire specială la perioada 2017-2018 vizând : legile justiției”, fata de care se releva pozițiile, total nerealiste și, chiar, oportuniste ale CSM, Guvern, Parlament, ale unor ONG-uri din așa zisa „societate civilă”, de ploconire umilitoare și de acceptare, fără rezerve, a textelor impuse, astfel, de CE și de menținere a „legilor justiției” adoptate în 2005, (într-o oră prin asumarea de răspundere a Guvernului, fără nicio procedură democratică premergătoare (?!), când România finaliza negocierile la cele 31 de capitole de aderare la UE).

5.4. O concluzie vădită atesta ignorarea, iresponsabila, a datelor și elementelor analitice din „tabloul de bord privind justiția în Statele membre ale UE”, elaborat și publicat de Comisia Europeană în ani 2013, 2014, 2015, 2016, toate edițiile aflate pe site-ul CSM- (texte integrale).

În acest sens, o simplă lectură a comunicatelor CSM asupra „calității, veridicității, analizei realiste” etc., din fiecare raport MCV, arată că nu s-a făcut nicio referire la „Tabloul de bord privind justiția în Statele membre ale UE”, elaborate în anii 2010, 2011, 2013, 2014, 2016 și care, contrazic flagrant, observațiile și criticile nerealiste sau pline de amatorism din MCV.

Sigur că, starea reală actuală a justiției civile, înfăptuita de judecători, nu este optimă, atât ca funcționare, acces liber al justițiabililor, garanțiilor dreptului la un tribunal independent și imparțial și la un proces echitabil și într-un timp rezonabil, cu privire la calitatea jurisprudenței judiciare, dar și la calitatea legii.

Cele peste 60 de decizii ale CCR, prin care s-au declarat neconstituționale numeroase texte din noile coduri, deciziile ICCJ (RIL-uri și DPD) atestă starea precară a legilor civile și penale, care au influențat negativ și calitatea justiției.

Dar, problemele ce ar trebui să facă obiectul reformelor de acest tip se regăsesc și în sistemele de justiție din celelalte State membre, așa cum se arată în rapoartele CE, intitulate „Tabloul de bord privind justiția în Statele membre ale UE 2016”, din care, o mare parte, au fost prezentate în această sinteză.


[1] Membru de onoare al AOSR, Președintele Secției de drept internațional și de drept comparat a ASJR, fost judecător la ICCJ și la CEDO, Președintele Asociației „Themis-Casatia” a foștilor judecători ai ICCJ, D. H. C. al Universității „Ovidius” din Constanța, Redactor șef al Revistei Române de Drept Maritim, profesor titular de drept comunitar al UE numit la Universitatea „Ovidius” din Constanța (2001).
[2] I.  Muraru şi S.  Tănăsescu, Constituţia României.  Comentariu pe articole, C. H.  Beck, 2008, p.  432-433.
[3] Analiza anuală a creșterii pentru 2016, Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Banca Centrală Europeană, Comitetul Economic și Social European, Comitetul Regiunilor și Banca Europeană de Investiții din 26 noiembrie 2015, COM (2015) 690 final, p. 13.
[4] Documentul de lucru al serviciilor Comisiei intitulat „Provocări la adresa mediilor de investiții din statele membre” din 18 decembrie 2015, SWD (2015) 400 final/2.
[5] BE, BG, IE, ES, HR, IT, CY, LV, MT, PL, PT, RO, SI, SK.
[6] HR, IT, LV, SI; a se vedea Recomandarea Consiliului din 14 iulie 2015 privind Programul național de reformă al Croației pentru 2015 și care include un aviz al Consiliului privind Programul de convergență al Croației pentru 2015, (2015/C 272/15); Recomandarea Consiliului din 14 iulie 2015 privind Programul național de reformă al
Italiei pentru 2015 și care include un aviz al Consiliului privind Programul de stabilitate al Italiei pentru 2015, (2015/C 272/16); Recomandarea Consiliului din 14 iulie 2015 privind Programul național de reformă al Letoniei pentru 2015 și care include un aviz al Consiliului privind Programul de stabilitate al Letoniei pentru 2015, (2015/C 272/17); Recomandarea Consiliului din 14 iulie 2015 privind Programul național de reformă al Sloveniei pentru 2015 și care include un aviz al Consiliului privind Programul de stabilitate al Sloveniei pentru 2015, (2015/C 272/02).
[7] Rapoartele de țară pentru 2015 sunt disponibile aici.
[8] CY și EL.
[9] BG, ES, HR, IT, MT, PL, RO, SK, SI; a se vedea Documentul de lucru al serviciilor Comisiei intitulat „Provocări la adresa mediilor de investiții din statele membre” din 18 decembrie 2015, SWD(2015) 400 final/2.
[10] Regulamentul (UE) nr.  1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr.  1083/2006 al Consiliului, JO L 347, 20. 12. 2013.
[11] BG, CZ, EL, ES (numai FEDR), HR, IT, LV, LT, MT, PL, PT, RO, SK, SI.
[12] Tabloul de bord pentru 2015 privind proprietatea intelectuală și IMM-urile, elaborat pentru Observatorul European al Încălcărilor Drepturilor de Proprietate Intelectuală (în curs de publicare).
[13] Alves Ribeiro Correia/Antas Videira, „Troika’s Portuguese Ministry of Justice Experiment: An Empirical Study on the Success Story of the Civil Enforcement Actions”, în International Journal for Court Administration, Vol.  7, No.  1, iulie 2015, demonstrează succesul reformelor întreprinse în Portugalia.
[14] FMI, „Fostering Growth in Europe Now”, 18 iunie 2012.
[15] Disponibil aici.
[16] A se vedea, de exemplu, „What makes civil justice effective?”, note privind politicile Departamentului Economic al OCDE, din 18 iunie 2013 și „The Economics of Civil Justice: New Cross-Country Data and Empirics”, documente de lucru ale Departamentului Economic al OCDE, nr.  1060.19 Forumul Economic Mondial, „The Global Competitiveness Report; 2013-2014”.
[17] Disponibil aici.
[18] Studiul privind funcționarea sistemelor judiciare din statele membre ale UE în 2015, realizat pentru Comisie de Secretariatul CEPEJ, disponibil aici.
[19] Durata procedurilor, rata de soluționare a cauzelor și numărul de cauze pendinte sunt indicatori standard definiți de CEPEJ, disponibil aici.
[20] Datele CEPEJ privind procedurile în a doua instanță și la Curtea Supremă, precum și cele privind anumite categorii de cauze (de exemplu, insolvența) nu sunt disponibile pentru un număr suficient de state membre.24 Datele includ actualizări efectuate de CEPEJ după publicarea studiilor sale, astfel cum au fost transmise Comisiei.
[21] Pentru anumite domenii, tabloul de bord se axează pe date privind cauze în primă instanță care acoperă o perioadă de trei ani (doi ani pentru comunicațiile electronice).  Au fost colectate date privind cauzele în a doua instanță și, atunci când este cazul, în a treia instanță, dar ele nu sunt prezentate în acest tablou de bord, întrucât numărul statelor membre care le-au comunicat este prea scăzut.
[22] A se vedea aici.
[23] Regulamentul privind marca comunitară (207/2009/CE).
[24] Datele se referă la anul 2015 și au fost colectate în cooperare cu Grupul de persoane de contact pentru sistemele de justiție naționale.
[25] Datele se referă la anul 2014. Rata dotării, care variază de la 100 % (dispozitivul este pus la dispoziție în întregime) la 0 % (dispozitivul este inexistent) indică prezența funcțională în cadrul instanțelor a dispozitivului care face obiectul graficului, conform următorului barem: (100 % = 4 puncte, dacă sunt acoperite toate domeniile/1,33 puncte pentru fiecare domeniu specific; 50-99 % = 3 puncte, dacă sunt acoperite toate domeniile/1 punct pentru fiecare domeniu specific; 10-49 % = 2 puncte, dacă sunt acoperite toate domeniile/0,66 puncte pentru fiecare domeniu specific; 1-9 % = 1 punct, dacă sunt acoperite toate domeniile/0,33 puncte pentru fiecare domeniu specific.  Domeniul se referă la tipul de litigiu tratat (civil/comercial, penal, administrativ sau de altă natură).
[26] Datele se referă la anul 2014.  Rata dotării, care variază de la 100 % (dispozitivul este pus la dispoziție în întregime) la 0 % (dispozitivul este inexistent) indică prezența funcțională în cadrul instanțelor a dispozitivului care face obiectul graficului, conform următorului barem: (100 % = 4 puncte, dacă sunt acoperite toate domeniile/1,33 puncte pentru fiecare domeniu specific; 50-99 % = 3 puncte, dacă sunt acoperite toate domeniile/1 punct pentru fiecare domeniu specific; 10-49 % = 2 puncte, dacă sunt acoperite toate domeniile/0,66 puncte pentru fiecare domeniu specific; 1-9 % = 1 punct, dacă sunt acoperite toate domeniile/0,33 puncte pentru fiecare domeniu specific.  Domeniul se referă la tipul de litigiu tratat (civil/comercial, penal, administrativ sau de altă natură).
[27] Datele se referă la anul 2015 și au fost colectate în cooperare cu Grupul de persoane de contact pentru sistemele
[28] Datele se referă la anul 2015 și au fost colectate în cooperare cu Grupul de persoane de contact pentru sistemele de justiție naționale.
[29] Sursa datelor privind instanțele supreme: Comisia Europeană, Baza de date cu privire la numărul de femei și bărbați implicați în procesul de luare a deciziilor, disponibilă aici.
[30] Se consideră că echilibrul de gen este atins atunci când fiecare gen reprezintă între 40 și 60 % din total.  Comisia Europeană, Angajamentul strategic privind egalitatea de gen pentru perioada 2016-2019, SWD(2015) 278 final, 3 decembrie 2015, disponibil aici.
[31] Datele se referă la anul 2014.
[32] A se vedea aici.
[33] Cifrele se bazează pe ghidul Rețelei Europene a Consiliilor Judiciare și pe răspunsurile la un chestionar actualizat, elaborat de Comisie în strânsă colaborare cu ENCJ.  Răspunsurile la chestionarul actualizat trimise de statele membre în care nu există consilii judiciare (CZ, DE, EE, EL, CY, LU, AT și FI), au fost obținute în cooperare cu Rețeaua Președinților Curților Supreme de Justiție din Uniunea Europeană. A se vedea Ghidul privind Rețeaua Europeană a Consiliilor Judiciare din octombrie 2015.
[34] Sondajul Eurobarometru FL 435, răspunsuri la întrebarea: „Ați putea să spuneți în ce măsură fiecare dintre următoarele motive explică evaluarea dumneavoastră cu privire la independența sistemului de justiție din (țara dumneavoastră): foarte mult, puțin, nu prea, deloc?”.78 Sondajul Eurobarometru FL435.


Prof. univ. dr. Marin Voicu[1]
Președintele Asociației „Themis-Casatia” a foștilor judecători ai ÎCCJ
Membru de onoare AOS
Fost judecător la CEDO și ÎCCJ