Repere legislative și jurisprudențiale privind votul prin corespondență

Data publicării: 11.10.2015
Print Friendly, PDF & Email
8,394 citiri

Autori: prof. univ. dr. Tudorel TOADER, lector univ. dr. Marieta SAFTA


ESSENTIALS-Tudorel-Toader[1]

Din examinarea reglementărilor în materie, se constată că această modalitate de votare se referă, în esență, la transmiterea votului prin poștă, fie direct la autoritatea electorală corespunzătoare din circumscripția electorală a alegătorului din țara de origine, fie la ambasada sau consulatul țării care are jurisdicție asupra alegătorului. De regulă, buletinul de vot este transmis alegătorului prin poștă, împreună cu un plic interior și unul exterior. Buletinul de vot completat este introdus în plicul interior, care apoi este introdus în plicul exterior și trimis prin poștă. De regulă, serviciul poștal este gratuit. Principalul avantaj al votului prin corespondență îl constituie facilitarea exercitării dreptului de vot pentru cetățenii care locuiesc în străinatate.

În cele ce urmează, vom prezenta câteva repere legislative și jurisprudențiale referitoare la votul prin corespondență, pornind de la cadrul general stabilit prin normele constituționale care consacră drepturile politice, particularizând cu exemple din jurisprudența unor curți constituționale care au fost chemate să se pronunțe asupra constituționalității reglementărilor referitoare la această modalitate de exercitare a dreptului de vot.

Constituția României

Articolul 36. Dreptul de vot
„(1) Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv.
(2) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.

Articolul 37. Dreptul de a fi ales
(1) Au dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevăzute în articolul 16 alineatul (3), dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit articolului 40 alineatul (3).
(2) Candidaţii trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puţin 23 de ani pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în organele administraţiei publice locale, vârsta de cel puţin 33 de ani pentru a fi aleşi în Senat şi vârsta de cel puţin 35 de ani pentru a fi aleşi în funcţia de Preşedinte al României”.

Articolul 38. Dreptul de a fi ales în Parlamentul European

„În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii români au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în Parlamentul European.”

Din examinarea sistematică a Constituţiei se deduc următoarele trăsături ale votului în România:
– universalitatea – se referă la faptul că beneficiază de acest drept toţi cetăţenii români, cu circumstanţierile prevăzute de legiuitorul constituant, respectiv cu excluderea minorilor (în considerarea faptului că participarea la viaţa politică a statului impune un anume grad de maturitate şi responsabilitate), a alienaţilor şi debililor mintal (în considerarea faptului că, neavând posibilitatea unui discernământ al acţiunilor lor, nu pot vota), cei care au suferit condamnări inclusiv la pedeapsa complementară a pierderii exercițiului drepturilor electorale;
– egalitatea – este reflectată atât în numărul de voturi de care dispune fiecare cetățean, cât și în ponderea fiecărui vot în desemnarea reprezentanților națiunii: astfel, fiecare cetățean are dreptul la un singur vot, iar acest vot are aceeași pondere cu a tuturor celorlalte voturi în desemnarea unei aceleiași autorități a statului, indiferent de persoana celui care a exercitat dreptul la vot;
– caracterul direct – se referă la faptul că cetățenii aleg direct și personal, fără niciun intermediar sau delegat, reprezentanții lor în Parlament;
– caracterul secret – se referă la faptul că votul cetăţenilor nu este public, ceea ce constituie una dintre cele mai puternice garanţii ale corectitudinii votului;
 caracterul liber exprimat  se referă la faptul că exprimarea voinței cetățenilor în alegeri nu trebuie viciată în nici un fel, precum şi la faptul că votul nu este obligatoriu.

Documentele Comisiei de la Veneția

Valoarea juridică

Curtea Constituțională a României a statuat că actele Comisiei de la Veneția nu au caracter obligatoriu, dar „recomandările sale constituie coordonate ale unui scrutin democratic, în raport de care statele – care se caracterizează ca aparţinând acestui tip de regim – îşi pot manifesta opţiunea liberă în materie electorală, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, în general, şi a dreptului de a fi ales şi de a alege, în special”. Curtea a mai arătat că, „de altfel, Codul bunelor practici în materie electorală este reţinut ca document internaţional relevant şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Hotărârea pronunţată în Cauza Petkov şi alţii împotriva Bulgariei din 11 iunie 2009 sau Hotărârea pronunţată în Cauza Grosaru împotriva României din 2 martie 2010)”[1].

Documente de referință

Principalul document de referință în materie, invocat adesea și de Curtea Constituțională în jurisprudența sa, îl constituie Codul bunelor practici in materie electorală – Linii directoare și raport explicativ, adoptat de Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept în cadrul celei de-a 52-a Sesiuni Plenare (Veneția, 18-19 octombrie 2002)[2], act care:
a) evidențiază principiile care constituie baza patrimoniului electoral european, şi anume „sufragiul universal, egal, liber exprimat, secret şi direct”;
b) accentuează stabilitatea unor reguli ale dreptului electoral, „în special cele care reglementează sistemul electoral propriu-zis, componenţa comisiilor electorale şi constituirea teritorială a circumscripţiilor”. Se statuează în acest sens că „ar fi necesar a se evita, nu atât modificarea sistemelor de scrutin – ele pot fi întotdeauna îmbunătăţite –, ci modificarea lor frecventă sau cu puţin timp (cel puţin un an) înainte de alegeri. Chiar în absenţa unei intenţii de manipulare, modificările vor fi dictate de interesele iminente ale partidului politic.

Subliniind aceleaşi principii, Raportul asupra calendarului şi inventarului criteriilor politice de evaluare a alegerilor adoptat de Consiliul pentru alegeri democratice cu ocazia celei de-a 34-a Reuniuni (Veneţia, 14 octombrie 2010) reţine, totodată, că „orice reformă care vizează legislaţia electorală care urmează să se aplice unor alegeri trebuie să aibă loc suficient de devreme pentru a putea fi cu adevărat aplicabilă”. Cu toate acestea, în anumite situaţii, „pot fi acceptate excepţii de la regula de un an, de exemplu, dacă este necesar să fie remediate pe cale legislativă probleme neprevăzute sau pentru a rectifica legislaţia electorală, acolo unde aceasta ar aduce atingere drepturilor recunoscute la nivel internaţional”.

Punctual cu privire la modalitățile de vot, abordate din perspectiva principiilor patrimoniului electoral european, Liniile directoare stabilesc mai întâi, la pct. 3.2.2 ii), principiul potrivit căruia „Alegătorii trebuie să beneficieze de posibilitatea de a vota la o secție de votare. Oricare alte modalități de votare sunt acceptate numai sub rezerva următoarelor condiții…”, acestea fiind prevăzute distinct pentru votarea prin corespondență, votul electronic, votarea prin procură, utilizarea urnelor de votare.

Astfel, „votarea prin corespondență poate fi permisă numai în cazul în care activitatea serviciilor poștale este protejată și sigură; dreptul de a vota prin corespondență poate fi acordat persoanelor internate în spital, deținuților, persoanelor cu mobilitate redusă sau persoanelor cu drept de vot care domiciliază în străinătate, orice fraude sau intimidări trebuie excluse.” [pct. 3.2.2 iii)].

Dezvoltând aceste principii în Raportul explicativ, la pct. 3.2.2.1, se reține că „Votarea prin corespondență și delegație este permisă în țările occidentale, dar condițiile desfășurării acestor două forme variază considerabil de la un stat la altul. De exemplu, votarea prin corespondență poate fi pe larg folosită într-o țară și interzisă în alt țară, pentru a evita pericolul unor eventuale falsificări electorale. Acest fel de votare poate fi permis numai în cazul în care serviciile poștale sunt protejate, cu alte cuvinte protejate de orice fel de intervenție intenționată și sunt sigure, în sensul că funcționează eficient. Respectând anumite măsuri de precauție, votarea prin corespondență poate fi folosită pentru a oferi pacienților internați în spital, deținuților, persoanelor cu mobilitate redusă sau persoanelor cu drept de vot care domiciliază în străinătate posibilitatea de a își exercita dreptul de vot în măsura în care riscul de falsificare sau de intimidare este exclus. Votarea prin corespondență trebuie desfășurată conform unei proceduri speciale cu câteva zile înainte de alegeri”.

Jurisprudența Curții Constituționale a României

Nefiind reglementată această modalitate de vot în România, nu există o jurisprudență a Curții Constituționale care să se refere la votul prin corespondență.

Curtea Constituţională a subliniat necesitatea reexaminării întregii legislaţii electorale, evidenţiind aspectele care trebuie supuse reexaminării şi principiile pe care legiuitorul trebuie să le aibă în vedere în acest sens şi, totodată, a subliniat necesitatea stabilităţii legii în materie electorală, expresie a principiului securităţii juridice[3].

Astfel, prin Decizia nr.61 din 14 ianuarie 2010[4], Curtea a reţinut următoarele: „În activitatea sa, Curtea Constituţională a soluţionat mai multe cauze privind constituţionalitatea unor dispoziţii ale Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, constatând că actuala reglementare a sistemului electoral românesc prezintă o serie de imperfecţiuni şi, ca atare, se impune o reconsiderare a acesteia (…) din perspectiva alegerilor parlamentare din anul 2012, care să asigure, sub toate aspectele, organizarea şi desfăşurarea unor alegeri democratice în România. În această privinţă, Curtea consideră că trebuie, în primul rând, să se pornească de la realităţile economice, politice şi sociale ale ţării, de la rolul partidelor politice în procesul electoral, de la necesitatea raţionalizării Parlamentului şi, în final, să fie reglementat un tip de scrutin corespunzător concluziilor desprinse şi care să aibă corespondent în tipurile de scrutin care se regăsesc în majoritatea statelor europene”.

Prin Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012[5], statuând că „dreptul la alegeri libere impune respectarea unor exigenţe, între care şi aceea a stabilităţii normelor juridice în domeniul electoral”, respectiv că „stabilitatea acestor norme constituie o expresie a principiului securităţii juridice, instituit, implicit, de art. 1 alin. (5) din Constituţie”, şi observând că modificarea legislativă intempestivă „poate fi de natură să creeze dificultăţi suplimentare autorităţilor însărcinate cu aplicarea sa, sub aspectul adaptării la procedura nou-instituită şi operaţiunile de ordin tehnic pe care aceasta le presupune”, respectiv că „această reglementare este de natură să determine dificultăţi în exercitarea dreptului de vot, dificultăţi care pot avea ca efect, în cele din urmă, restrângerea exerciţiului acestui drept”, Curtea a constatat neconstituţionalitatea legii criticate. Curtea a arătat că „actuala reglementare a sistemului electoral românesc prezintă o serie de imperfecţiuni, şi, ca atare, se impune o reconsiderare a acesteia din perspectiva alegerilor parlamentare din anul 2012, care să asigure sub toate aspectele organizarea şi desfăşurarea unor alegeri democratice în România”, subliniind „necesitatea ca întreaga legislaţie electorală referitoare la alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, a Preşedintelui României, alegerile pentru Parlamentul European, precum şi la alegerea autorităţilor administraţiei publice locale să fie reexaminată, urmând a fi concentrată într-un cod electoral, ale cărui dispoziţii comune şi speciale să asigure, în concordanţă cu principiile constituţionale, organizarea unui scrutin democratic, corect şi transparent”.

Repere de drept comparat

De exemplu, în Germania[6], Legea electorală federală reglementează votul prin corespondență, înțeles ca fiind metoda de exercitare a dreptului de vot în care buletinele de vot sunt transmise prin poștă către alegătorii din străinătate care s-au înregistrat, iar după completare sunt returnate, prin poștă, în țară. Pot vota numai alegătorii care sunt înscriși în registrul electoral sau dețin o carte de alegător. Pentru exercitarea votului prin corespondență cetățenii trebuie să formuleze o cerere de eliberare a unei cărți de alegător. Cărțile de alegător se transmit la locul de reședință al alegătorului, însoțite de următoarele documente necesare pentru exercitarea votului prin corespondență: un buletin de vot, un plic pentru buletinul de vot, un plic pentru returnarea corespondenței, pe care sunt inscripționate adresa la care trebuie trimis buletinul de vot, autoritatea locală sau municipală care a emis cartea de alegător, numărul cărții de alegător sau al districtului electoral; un document de informare privind votul prin corespondență – toate conform modelului oficial. Alegătorul transmite ofițerului electoral al circumscripției la care este arondat în conformitate cu cartea de alegător pe care o deține, un plic oficial sigilat cuprinzând cartea de alegător semnată și buletinul de vot care a fost introdus într-un alt plic sigilat. Plicul trebuie să ajungă la destinație până cel târziu ora 18 în ziua alegerilor. Pe cartea de alegător trebuie făcută mențiunea că buletinul de vot a fost marcat personal sau potrivit intenției alegătorului, mențiune ce ține locul unui jurământ depus în fața ofițerului electoral de circumscripție. Transmiterea se realizează prin orice serviciu poștal agreat, anunțat oficial înaintea alegerilor. De asemenea, plicul cu documente poate fi înmânat și unei autorități desemnate prin lege.

Experiențele anilor electorali în țări cu o mai îndelungată tradiție în materie s-au reflectat în modificarea legislației de referință, fiind deopotrivă utile ca repere. Astfel, de exemplu, cazul Mexicului, cele mai semnificative astfel de modificări se referă la simplificarea procedurii de vot, implementarea unui program de asistență și eliminarea taxelor de expediere a corespondenței privind votul. Ca rezultat al acestor modifcări legislative, a crescut numărul votanților înregistrați, a voturilor exprimate, și a celor valide[7].

Sunt de menționat și reglmentări menite să elimine dezavantajele votului prin corespondență, dezavantaje evidențiate de criticii acestei modalități de exercitare a votului[8]. Un asemenea dezavantaj îl constituie riscul ca buletinul de vot să nu ajungă la destinație la timp pentru a fi luate în calcul.

De exemplu, Australia și în mai multe state din Statele Unite ale Americii, buletinele de vot prin corespondenţă sunt încă valabile și luate în calcul, chiar dacă sunt primite după ziua alegerilor, într-un anumit interval de timp specificat. Un alt dezavantaj care a fost evidențiat este dat de incertitudinea cu privire la persoana care votează. De aceea, în unele state, cererea de înregistrare în calitate de alegător absent trebuie să fie legalizată, în timp ce unele state solicită un martor pentru a semna plicul exterior, iar transmiterea plicului atestă că alegătorul a introdus buletinul de vot completat în plicul interior sigilat.

În Canada, alegătorul este obligat să prezinte, împreună cu solicitarea de vot în absență din străinătate, o fotocopie a pașaportului ori certificatul de naștere, ca dovadă a cetățeniei canadiene.

În Spania, dovada identității și certificatul de includere în recensământul electoral trebuie să fie expediate împreună cu buletinul de vot prin corespondenţă.

Legislația în materie a fost apreciată în mod diferit de instanțele de jurisdicție constituțională. De exemplu, în Turcia, noile reglementări care au introdus votul prin corespondență au fost apreciate ca fiind incompatibile cu dispozițiile Constituției. Sesizată fiind, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea sintagmei ”votul prin corespondenţă”, reținând că votul prin corespondenţă reglementat de dispoziţiile contestate este departe de a garanta votul secret şi liber în alegeri, ceea ce contravine art. 67 din Constituţie.(Decizia nr. E. 2008/33, K. 2008/133 din 29 mai 2008[9])

O analiză detaliată a acestei modalități de vot a fost realizată de Tribunalul Constituțional din Polonia, motiv pentru care, în cele ce urmează, vom cita un extras din decizia pronunțată, prin care s-a statuat asupra constituționalității normelor criticate.

În fața Tribunalului constituțional polonez au fost formulate trei categorii de critici cât privește votul prin corespondență, respectiv:
 votarea în afara secției de votare a unei comisii electorale de circumscripție încalcă principiul votului secret. […]
 trimiterea buletinelor de vot; petenții au reținut că intermediarii în procesul de trimitere a buletinelor de vot sunt ”instituții poștale care își desfășoară activitatea în străinătate, și a căror eficiență și fiabilitate, inclusiv nivelul de protecție a secretului corespondenței și a gradului de a fi ”etanș”, atunci când ne referim la persoane și instituții care pot fi interesate să denatureze rezultatele alegerilor din Polonia sau să încalce secretul acestora, inclusiv serviciile secrete, variază în diverse țări (…). În aceste condiții, autoritățile publice din Polonia nu sunt în măsură să garanteze că buletinele de vot vor ajunge la timp la alegător și vor fi livrate acestuia, că buletinul de vot aflat într-un plic retur va fi completat de alegătorul însuși, iar conținutul său nu va fi văzut de către nicio altă persoană în timpul transferului de la alegător la consul, că nu se va recurge la fraudă constând în schimbarea conținutul buletinului de vot sau înlocuirea acestuia, și că, în cele din urmă, că va ajunge la consul la timp” (pp. 29-30 din cerere). Din aceste motive, petenții au formulat concluzia că votul prin corespondență nu garantează exercitarea echitabilă a dreptului cetățenilor la vot, și, astfel, este în contradicție cu art. 62 alin. 1 din Constituție;
 în cadrul votului prin corespondență, buletinele de vot se completează cu cel puțin douăsprezece zile înainte de ziua alegerilor. Petenții se referă la acest fenomen ca la un ”fals” început al votării.

Tribunalul a reținut, în esență, următoarele:
 cu privire la fundamentarea acestei modalități de exercitare a votului: „Votul prin corespondență permite exprimarea voturilor de către alegătorii care locuiesc în străinătate şi care au frecvent probleme să ajungă la comisiile electorale de circumscripție, din cauza distanței de la acele comisii la locul lor de reședință sau de ședere. […] Metoda menţionată privind votul este admisă în multe state europene. Reglementările legale în acest sens relevă numeroase diferențe. În unele state, votul prin corespondență este prevăzut numai pentru cetățenii care locuiesc în străinătate (de exemplu, Italia sau Olanda), iar în altele – pentru cetățenii care locuiesc în propria lor țară, dar care, din diferite motive, nu pot vota personal la o secție de votare din țara lor (de exemplu, Germania sau Marea Britanie). De asemenea, există țări care au renunțat complet la posibilitatea de a vota prin corespondență, care fusese introdusă în prealabil (de exemplu, Franța în 1975). […]
 cu privire la cadrul legal în materie: „Problematica este tratată în Capitolul 8 din Codul Electoral, intitulat ”Votul prin corespondență în districtele de votare constituite în străinătate”. Din art. 62 din Codul Electoral rezultă că metoda menţionată privind votul este rezervată pentru un grup restrâns de alegători, adică cei care locuiesc în străinătate și sunt înscrişi pe listele de alegători pregătite de consulul care are competență teritorială în acest sens. Votul prin corespondență are un caracter opțional, întrucât alegătorii care aparțin acelui grup își pot exprima, de asemenea, votul personal la o secție de votare înființată în afara granițelor statului polonez. Intenția de a vota prin corespondenţă trebuie să fie notificată de către alegători consulului care are competență teritorială, până în cea de-a cincisprezecea zi înainte de ziua alegerilor (art. 63 alin. 1 din Codul electoral). Imediat după primirea buletinelor de vot de la comisia electorală competentă, dar nu mai târziu de cea de-a zecea zi înainte de ziua alegerilor, consulul trimite un pachet care conține un plic retur adresat, un buletin de vot sau buletine de vot, un plic pentru buletinul de vot sau pentru buletinele de vot, o declarație privind votul personal și în secret, precum și instrucțiuni de votare (art. 65 alin. 1 din Codul electoral). Sub titlul ”adnotări” înscris pe lista de alegători, care corespunde înregistrării ultimului nume a unui alegător care şi-a exprimat intenția de a-şi exprima votul prin corespondenţă, consulul adaugă informații despre trimiterea pachetului de vot alegătorului (art. 65 alin. 4 din Codul electoral). Alegătorii care îşi exprimă votul prin corespondenţă, după completarea buletinelor de vot, pun documentele în plicurile pentru buletinele de vot pe care le sigililează, iar apoi pun plicurile în plicurile retur împreună cu declarațiile semnate, și le trimit pe cheltuiala lor la adresa consulului competent (art. 66 alin. 1 din Codul electoral). Consulul trimite plicurile retur comisiei electorale competente de circumscripție nu mai târziu de cea de-a treia zi înainte de ziua alegerilor (art. 66 alin. 2 din Codul electoral). Plicurile retur trimise de consul sunt introduse în cea de-a doua urnă, care este constituită exclusiv în acest scop. Plicurile retur transferate Comisiei electorale de circumscripție după încheierea scrutinului sunt distruse fără a fi deschise.[…]”
 cu privire la prima critică formulată: „În conformitate cu prima critică, votarea în afara unei secţii de votare încalcă principiul votului secret. Principiul menţionat implică faptul că nimeni altcineva, în afara alegătorilor înşişi, nu cunoaște conținutul deciziilor individuale privind votarea. Votul secret este o garanție necesară de exprimare neîngrădită a preferințelor electorale individuale. De asemenea, într-un anumit fel, acesta protejează alegătorii de posibilele efecte ale votului, indiferent dacă aceste efecte ar avea un caracter pozitiv sau negativ. Pentru alegători, votul secret este un drept, iar nu o obligație. […]

Tribunalul precizează că, în cazul votului prin corespondență, alegătorii sunt cei care devin obligați să garanteze secretul actului de vot. Obligația de a garanta secretul deciziei de vot exprimat este transferată de la alegător la consul, la momentul livrării buletinelor de vot către consul. O astfel de reglementare a procedurii de vot în afara secției de votare a unei comisii electorale de circumscripție nu încalcă principiul votului secret, câtă vreme legiuitorul a indicat persoanele care sunt responsabile de punerea în aplicare a principiului menționat în anumite etape ale procesului electoral și a instituit mecanismul complex de mai sus, care garantează faptul că decizia de vot a alegătorului nu va fi dezvăluită terților.”

 cu privire la cea de-a doua critică formulată: „O altă critică se referă la faptul că trimiterea buletinelor de vot prin intermediul serviciului poștal în străinătate, unde autoritățile poloneze nu pot efectua niciun control, nu garantează exercitarea fiabilă a drepturilor electorale active ale cetățenilor, și, astfel, aceasta este în contradicție cu art. 62 alin. 1 din Constituție. În opinia petiţionarilor, din cauza posibilelor nereguli și fraude electorale care pot apărea în timpul trimiterii buletinelor de vot, e posibil ca rezultatul votului să nu reflecte preferințele reale ale alegătorilor.
Din formularea criticii rezultă că – în opinia petenților – simplul fapt de a trimite buletinele de vot pe teritoriul din afara jurisdicției Poloniei determină neconstituționalitatea prevederilor contestate. Petenții presupun a priori că, în această etapă a procesului electoral, vor exista nereguli pe care autoritățile poloneze nu vor putea să le evite sau să le neutralizeze. Prin urmare, acuzaţia menţionată se referă la domeniul de aplicare a dreptului, iar verificarea valabilității acuzaţiei necesită cunoștințe cu privire la aplicarea dispozițiilor contestate […] Neregulile descoperite în timpul exercitării procedurii votului prin corespondenţă ar fi de importanță numai în cazul în care acestea au avut loc astfel încât să determine o denaturare permanentă a acestor dispoziții. În cazul de faţă, petiţionarii nu au demonstrat posibilitatea ca neregulile electorale să poată avea un astfel de rezultat. Astfel, prezumția de constituționalitate a prevederilor contestate nu a fost infirmată.”

– cea de-a treia critică formulată: „Ultima critică se referă la faptul că, în cadrul votului prin corespondenţă, alegătorii îşi exprimă votul cu cel puțin câteva zile înainte de ziua alegerilor, ceea ce încalcă obligația de a organiza alegerile într-o singură zi (art. 98 alin. 2 și 5, precum și art. 128 alin. 2 din Constituție).

În cazul votului prin corespondență, procedura de exprimare a voturilor se extinde într-adevăr în timp – începând cu momentul trimiterii a buletinului de vot de către consul, apoi completarea acestuia de către un alegător și returnarea acestuia consulului, până la momentul introducerii acestuia într-o urnă de votare (împreună cu întregul plic retur). Această ultimă acțiune, deși nu se realizeată direct de către alegător, ci de membrii unei comisii electorale de circumscripție, poate avea loc numai în ziua alegerilor.

Datorită acestei proceduri extinse în timp pentru votul prin corespondenţă, ar trebui să se ia în considerare momentul din cadrul votului prin corespondenţă când alegătorii îşi exprimă votul pentru alegeri. Fără îndoială, alegătorii iau decizia prin completarea buletinelor de vot, scriind semnul “X” în căsuţa din stânga numelui candidatului sau candidaților. Completarea unui buletin de vot în mod corespunzător garantează validitatea votului; cu toate acestea, nu este o condiție necesară pentru exprimarea votului. Într-adevăr, votul este exprimat în momentul introducerii buletinului de vot în urna de votare, dar -pentru eficacitatea acțiunii – este irelevant dacă buletinul de vot a fost completat sau nu. În cazul în care un alegător, personal, pune buletinul de vot necompletat în urna de votare, acest lucru va fi, de asemenea, o formă de exprimare a votului, deși votul va fi considerat invalid în timpul procedurii de numărare a voturilor, efectuată de o comisie electorală de circumscripție. Pe de altă parte, în cazul în care alegătorul completează buletinul de vot, iar apoi – în loc să-l introducă în urna de vot – îl distruge sau îl sustrage din secția de votare, acest lucru nu va fi considerat ca o exprimare a votului în cadrul alegerilor.

Din aceste motive, Tribunalul precizează că exprimarea voturilor în cadrul alegerilor nu are loc la momentul completării buletinelor de vot de către alegători, ci la momentul introducerii acestora în urna de votare. Regula menţionată este valabil atât pentru alegătorii care votează la o secție de votare, cât și pentru alegătorii care votează prin corespondenţă. În cazul ultimelor acțiuni, acțiunea de completare a buletinelor de vot precede acțiunea de introducere a acestora în urna de votare. Cu toate acestea, ceea ce determină ca votul să fie exprimat este cea de-a doua acțiune, care are loc în ziua alegerilor. Acest lucru înseamnă că acuzaţia privind acţiunea de votare înainte de ziua alegerilor, în cazul alegătorilor care votează prin corespondenţă, este neîntemeiată.” (Decizia din 20 iulie 2011[10], nr. ref. K 9/11*1)

Menționăm și o decizie a Curții Constituționale Federale din Germania, care surprinde dinamica modificărilor legislației în materie, în sensul simplificării acesteia.

În cauză, autorul sesizării susținea că modificarea legislativă care a eliminat necesitatea motivării exprimării votului prin corespondență determină o lipsă de securitate împotriva falsificării și riscul sporit pentru exprimarea din neatenție de voturil invalide în buletinul de vot prin corespondență. În conformitate cu legea precedentă, o persoană putea primi buletinul de vot necesar pentru a-și exprima votul prin corespondență doar dacă, în ziua alegerilor, se afla în afara circumscripției sale din motive importante, se mutase într-o altă circumscripție și nu fusese încă înscris pe lista electorală a noii circumscripții, sau nu reușise să ajungă la secția de votare din motive profesionale sau din cauza unei boli, din cauza vârstei avansate, a unui handicap fizic sau din cauza stării sale fizice, sau se afla în imposibilitatea de a acționa astfel fără dificultăți considerabile. Cauzele solicitării de eliberare a unui buletin de vot trebuiau să fie motivate plauzibil

Curtea a reținut că ”reglementarea votului prin corespondență are ca scop realizarea celei mai mari rate de participare electorală posibilă, prin urmare, slujește principiului alegerilor generale. De aceea a decis în mod repetat că votul prin corespondență este constituțional în mod justificat.

Atunci când s-a modificat legea privind alegerile europene, legiuitorul […] a reacționat la creșterea mobilității societății de astăzi, precum și la interesul mai mare privind stilul de viață individual. Acestea în scopul de a obține cea mai mare rată posibilă de participare electorală. Potrivit legiuitorului, obligația de motivare în mod plauzibil a situațiilor care împiedică alegătorii să voteze în persoană a fost practic inutilă. Având în vedere dorința scăzută de a vota într-o secție de votare, este ușor de înțeles […] că orice încercare de a întări cerințele de motivare ori de a reglementa alte cerințe pentru accesul la votul prin corespondență ar risca provocarea unei scăderi mai mari a ratei de participare la vot. […]

În prezent, nu există indicii că dispozițiile existente ale legislației electorale nu oferă o protecție adecvată împotriva pericolelor care pot apărea prin punerea în aplicare a votului prin corespondență; respectiv pericole privind integritatea alegerilor și pentru a avea alegeri exprimate în mod secret și liber. La momentul reformării legii privind alegerile europene, legiuitorul a luat în considerare cerințele constituționale relevante. (2 BvC 7/10 – 09-07-2013[11])


[1] Decizia nr. 682/2012, publicată în M. Of. al Romaniei, Partea I, nr.473 din 11 iulie 2012.
[2] www.venice.coe.int.
[3] T. Toader, M. Safta, Dialogul judecătorilor constituționali, Ed. Universul Juridic, București, 2015, pp.148-151.
[4] Publicată în M. Of. nr. 76 din 3 februarie 2010.
[5] Publicată în M. Of. nr. 90 din 3 februarie 2012.
[6] Sinteză realizată pe baza studiului Votul prin corespondență – Studiu de caz -Republica Federală Germană, publicat în Revista Expert electoral, nr. 4/2014, pp. 53-55.
[7] Pe larg, a se vedea Erika P. SALAS RUEDA, Mexico: a glance on its alternative voting models, În Revista Expert electoral nr. 1/2015, pp. 6-23.
[8] Pe larg, pentru un studiu comparativ pentru parte din statele menționate, a se vedea Henry S. Rojas, A Comparative Study of the Overseas Voting Laws and Systems of Selected Countries.
[9] publicat la adresa www.codices.coe.int.
[10] Extras, textul integral al deciziei este publicat la adresa www.codices.coe.int.
[11] Rezumat disponibil la adresa http://www.codices.coe.int/NXT/gateway.dll/CODICES/precis/eng/eur/ger/ger-2013-2-015.


Prof. univ. dr. Tudorel Toader
Membru în Comisia de la Veneția

Lect. univ. dr. Marieta Safta
Corespondent al Curții Constituționale la Comisia de la Veneția

*Articolul este un extras din studiul cu același titlu, publicat în Revista de Drept Constituțional, nr. 1/2015, Editura Universul Juridic